Antena 3 CNN Actualitate Medicii i-au amputat ambele picioare consilierului AUR care pilota avionul prăbuşit la Iaşi. Starea bărbatului este gravă

Medicii i-au amputat ambele picioare consilierului AUR care pilota avionul prăbuşit la Iaşi. Starea bărbatului este gravă

M.P.
1 minut de citit Publicat la 10:06 28 Sep 2025 Modificat la 10:49 28 Sep 2025
ambulanta hepta
Medicii i-au amputat ambele picioare consilierului AUR care pilota avionul prăbuşit la Iaşi. Starea bărbatului este gravă. sursa foto: Hepta

Medicii au fost nevoiţi să-i amputeze ambele picioare consilierului AUR care pilota avionul prăbuşit, sâmbătă, la Iaşi şi în care se mai afla un pasager. Operaţia a avut loc la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, unde bărbatul este internat, iar medicii susţin că au luat această decizie pentru a-i salva viaţa.

Pacientul va suferi, luni, o nouă intervenţie chirurgicală, de această dată în cazul arsurilor. Avionul prăbuşit în zona unei unităţi militare din Iaşi era pilotat de arhitectul Marian Jan Chiriţa, consilier AUR, şeful comisiei de Urbanism din Consiliul Local Iaşi.

Celălalt bărbat rănit în accidentul de avion este poliţist şi este internat în acelaşi spital, starea sa fiind stabilă.

Cine este Marian Jan Chiriță

Președintele AUR Iași, Marius Ostaficiuc, a confirmat că în accidentul aviatic de sâmbătă după-amiază a fost implicat Marian Jan Chiriță, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași. Avionul personal al acestuia s-a prăbușit la scurt timp după decolare, în apropierea unității militare din Dancu.

"Colegul nostru Marian Jan Chiriță, consilier municipal în cadrul Consiliului Local Iași, s-a prăbușit cu avionul personal fix în momentul în care decola motorul. S-a oprit, din ce știm acuma la la cald, s-a oprit motorul și s-a prăbușit. Din păcate, el se află într-o stare mult mai gravă decât celălalt pasager. Așteptăm să vedem care sunt noutățile”, a declarat Marius Ostaficiuc. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close