Antena 3 CNN Actualitate Mircea Badea: „Din Kenya îl aduceau mai ușor pe Ghiță!”

Mircea Badea: „Din Kenya îl aduceau mai ușor pe Ghiță!”

Mircea Badea: „Din Kenya îl aduceau mai ușor pe Ghiță!”
Sursa foto: Foto: Antena 3
14 Apr 2017   •   21:43

Mircea Badea a afirmat, la emisiunea Exces de putere, de la Antena 3, că Sebastian Ghiță „pare să-și fi asigurat statul în Serbia pentru mulți ani”. 

”Adică a zis, bă, unde să mă duc eu și să nu am nicio problemă și să nu fiu nici foarte departe. Uite aici, peste Dunăre. Din Kenya îl aduceau mai ușor. Din Serbia eu zic că nu-l aduc deloc”, a spus Mircea Badea.

Mircea Badea subliniază amuzat că Ghiță stătea la hotel și ieșea la restaurant, semn că nici nu ar fi avut de gând să se ascundă pe durata șederii în Serbia.

”Este amuzant să mă uit la retorica propagandiștilor kovesisti. Este un triumfalism d-asta că l-au prins pe Ghiță. E infractorul numărul unu și toată lumea e în fibrilații”, a mai spus Badea.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă, dat în urmărire internaţională de către autorităţile române, a fost reţinut în noaptea de joi spre vineri, la Belgrad. El a prezentat poliţiştilor sârbi un paşaport sloven fals, delict pedepsit în Serbia cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. 

Între România şi Serbia nu există acord de extrădare, cele două state urmând să poarte negocieri în acest caz.

Citește și:  Cum a fentat Sebastian Ghiţă filajul, după petrecerea de la SRI

 

×
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close