Boala mâinilor murdare face ravagii printre copii. O fetiță în vârstă de trei ani, din Iași a decedat06 Mai
Alertă: Patru pacienți cu infecții nosocomiale au murit la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu Severin06 Mai
Școlile ar putea fi închise din cauza vremii extreme. Reacția ministrului Educației, Ecaterina Andronescu06 Mai
Organizație dedicată păcii, prezentă în România. Mesaj de pace către lume, din redacția Antenei 306 Mai
O pisică s-a încurcat cu istoria. Munca de o viață poate fi spulberată în câteva secunde. Gestul animalului(FOTO) 06 Mai
Au auzit un zgomot de la parter și s-au grăbit să vadă ce se întâmplă. Și-au găsit cățelușa însărcinată ascunzându-se în spatele canapelei. Când au vrut să se întoarcă, au auzit-o din nou plângând. „Doamne, nu se mai oprea”06 Mai
Bătaie pe microfon în campania electorală: senatoarea PNL Carmen Hărău i-a luat microfonul lui Eugen Teodorovici06 Mai
O mămică din Capitală a povestit pe o rețea de socializare ce i se întâmplă fiului său la școală. „Frate, unde-i trimit eu pe ăştia micii?” 06 Mai
Noi imagini de la tragedia aviatică din Rusia, unde au murit 45 de persoane - VIDEO cu un puternic impact emoțional06 Mai
A intrat într-un cimitir din Buzău să aprindă o lumânare și i s-au înmuiat picioarele când a văzut ce se afla printre morminte. „Este ireal așa ceva” (FOTO+VIDEO)06 Mai
Pe cuvânt, cu Ana Iorga. O nouă lecţie despre acordul dintre subiect şi predicat: substantivul colectiv06 Mai
Își jelea fosta nevastă moartă, așa că actuala soție n-a mai suportat. Ce a ieșit într-un sat din Vaslui a uimit toți vecinii06 Mai
Ministrul Afacerilor Interne, prima reacţie după ce doi şefi din Poliţia Rutieră au fost prinşi băuţi la volan06 Mai
Femeia nu înțelegea de ce se făcuse frig în casă și a intrat în camera fiului său. A găsit fereasta deschisă și s-a uitat în jos. „Era înfipt într-un parbriz” 06 Mai
Vecinii erau îngrijorați că femeia nu mai dădea niciun semn de viață, așa că au chemat poliția. Oamenii legii au ajuns la fața locului și au găsit-o într-o stare inimaginabilă, cu 17 câini. Nu crezi până nu vezi cu ochii tăi06 Mai
Rovana Plumb: Nu mai acceptăm legume și fructe din import care pun în pericol sănătatea românilor!06 Mai
Sentință definitivă în dosarul ”Beirut”, restaurantul din Constanța în care au murit trei tinere carbonizate06 Mai
Reacție dură a președintelui UNJR cu privire la întrebările propuse de Klaus Iohannis, la referendumul pe justiție06 Mai
INTERVIU EXCLUSIV. Mona Segall, omul din spatele celor mai urmărite emisiuni de divertisment din România05 Mai
Accident grav pe DN 5, după ce un şofer a virat pe linia continuă. Sunt mai multe victime, printre care și o femeie însărcinată05 Mai
Imagini șocante cu Răzvan Ciobanu și alți tineri filmați în timp ce se aflau sub influența drogurilor05 Mai
S-a plimbat dezbrăcat pe străzile din Râmnicu Vâlcea și a lovit un polițist. Bărbatul a fost arestat05 Mai