Ședința comună a senatorilor și deputaților a fost precedată de un acord al celor două formațiuni de guvernământ, PSD și PNL, care s-au asigurat că vor avea majoritatea necesară promovării legii.
Votul a fost perturbat de senatoarea Diana Șoșoacă.
Aceasta a venit cu un fluier pe care l-a folosit aproape în permanență, încercând să bruieze comunicarea între prezidiu și sală, dar și să împiedice desfășurarea normală a votului.
Citește și: Gestul făcut de Nicolae Ciucă, după ce Diana Şoşoacă a început să îl filmeze în Senat
Diana Șoșoacă a rupt hârtiile din fața lui Alfred Simonis și Nicolae Ciucă
Șoșoacă a solicitat în mod repetat cuvântul și a încercat să preia microfoanele, inclusiv pe cel de la prezidiu, fără să reușească, însă.
"Pensiile speciale sunt o minciună! Vreau şi eu să vorbesc. E dreptul meu să vorbesc", a spus Șoșoacă, întrerupându-se din fluierat pentru a putea striga la președintele de ședință, deputatul PSD Alfred Simonis.
Simonis este chiar inițiatorul proiectului de eliminare a pensiilor speciale.
"Lăsați circul, nu ne intimidați. Respectăm regulamentul. Mergeți în bancă sau pe stadion", i-a replicat el lui Șoșoacă.
Pentru că n-a putut să vorbească la microfon, senatoarea s-a răzbunat rupând hârtiile aflate la prezidiu, în fața lui Simonis și a lui Nicolae Ciucă, președintele Senatului.
Ce spune proiectul de eliminare a pensiilor speciale pentru parlamentari
Proiectul inițiat de Alfred Simonis modifică Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și senatorilor, în sensul abrogării dispozițiilor capitolului XI, care stipulează acordarea dreptului la indemnizația pentru limita de vârstă de care beneficiază deputații și senatorii.
"De la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă acordate în baza prevederilor art. 49 din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 22 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare", se spune în textul documentului.
Marcel Ciolacu: O provocare, un gen de căpușare a evenimentelor naționale ale României
Premierul Marcel Ciolacu a avut şi el o reacţie faţă de perturbările create de senatoarea Şoşoacă, fără a-i pronunţa însă numele.
"Am intrat deja într-o democrație consolidată, dar ce este ciudat: același lucru s-a întâmplat de 1 decembrie, de ziua Națională a României. Astăzi de ziua drapelului României, s-a întâmplat același lucru, de aceeași persoană. Respectiva persoana am văzut-o de ziua națională a Rusiei, în ambasada Rusiei. Nici n-a fluierat, nici n-a urlat și n-a făcut absolut nimic. Eu cred că trebuie să vedem lucrurile în ansamblul lor. Este o provocare, este un gen de căpușare a evenimentelor naționale ale României cu toate că spunem că iubim România și avem drapelul strâns de 10 m. Totul este o minciună. Vedeți adevărul exact cum îl văd și eu. De 1 decembrie este circ, de ziua drapelului este circ, este un atac la statul român, să schimbe regulamentul... Cu un astfel de personaj avem de a face. Cu un personaj care stă în ambasada Rusiei și cu alți colegi care nu face niciun scandal, dar care vine și căpușează orice eveniment important pentru România și pentru români. Acesta este adevărul.", a spus liderul PSD.
Adrian Ursu: "E posibil ca aceia care contestă legea la Curtea Constituțională să aibă câștig de cauză"
"Votul e important, pentru că era, cumva, piedica principală în rezolvarea tuturor dilemelor legate de pensiile speciale. Atâta vreme cât era păstrat acest privilegiu parlamentar, era puțin probabil să se poată merge cu suficientă convingere către alte categorii profesionale care beneficiază de acest regim extraordinar, să le fie desființat tipul acesta de beneficiu.
De asta e bine că, din când în când, mai sunt și alegeri. De asta e bine că, din când în când, mai există și niște ghilotine externe, pentru că aici funcționau ambele.
Anul electoral e în față. Iar ghilotina tranșei din PNRR, pentru care legea pensiilor speciale, a tuturor pensiilor speciale, reprezintă un jalon, risca să taie și ea, fără milă, din finanțarea fără de care bugetul României era și încă este în mare pericol să se prăbușească într-un deficit colosal.
Din punctul acesta de vedere, dacă a fost eliminat obstacolul reprezentat de parlamentarii înșiși în calea rezolvării chestiunii pensiilor speciale - de exemplu, ale magistraților sau ale altor categorii care au acest regim suplimentar, pe lângă pensia de bază pentru profesia inițială - s-ar putea ca drumul să fie mai ușor.
Sigur, calea contestării rămâne deschisă la Curtea Constituțională. Știm că cei de la Curte, la rândul lor, își apără privilegiile, pentru că și pensiile lor sunt în discuție în acest moment. Dintre ei, au și protestat.
Ca urmare, s-ar putea să aibă câștig de cauză unii dintre parlamentarii care vor ataca (legea votată luni, n.r.) la Curtea Constituțională, în condițiile în care și cei de la Curte sunt interesați să nu cedeze acest beneficiu", a spus Adrian Ursu, realizator Antena 3 CNN.