Antena 3 CNN Actualitate Poliția a oprit din nou tăierea copacilor de pe terenul retrocedat din IOR. Polițiștii locali stăteau și se uitau

Poliția a oprit din nou tăierea copacilor de pe terenul retrocedat din IOR. Polițiștii locali stăteau și se uitau

George Forcoş
2 minute de citit Publicat la 17:59 25 Noi 2025 Modificat la 17:59 25 Noi 2025
parcul IOR din dronă
Secția 12 Poliție s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu. foto: Inquam Photos/George Călin.

Noi tăieri ilegale de arbori au fost constatate, marți, în zona retrocedată a parcului IOR. Polițiltii de la Secția 12 au precizat, într-un comunicat de presă, că administratorul terenului retrocedat, împreună cu un alt bărbat, au fost prinși în timp ce tăiau mai mulți arbori, folosindu-se de o drujbă, fără a deține autorizațiile necesare.

Mai mult, polițiștii spun că au identificat în zonă un echipaj din cadrul Poliției Locale a Municipiului București – Serviciul Control Ecologie și Protecția Mediului.

Membrii echipajului au declarat că aveau cunoștință despre faptul că persoanele respective tăiau arbori fără autorizație. Deși aveau competențe privind sancționarea celor care tăiau arbori, polițiștii locali au recunoscut că nu au dispus oprirea activității.

“În acest context, polițiștii Secției 12 au intervenit prompt, dispunând de îndată oprirea activității ilegale de tăiere a arborilor și stabilind identitatea tuturor persoanelor implicate.

Ulterior, acestea au fost preluate de Poliția Locală a Municipiului București pentru aplicarea măsurilor contravenționale aferente competenței instituției”, se precizează într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Secția 12 Poliție s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu, întrucât polițiștii locali aflați la fața locului nu au intervenit pentru a opri imediat activitatea ilegală și nu au aplicat sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, urmând a fi sesizată unitatea de Parchet competentă.

Poliția Capitalei reafirmă că acționează ferm și în litera legii pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, inclusiv prin intervenții rapide menite să împiedice producerea unor prejudicii asupra mediului sau asupra proprietății publice și private.

“Vom continua să cooperăm cu instituțiile competente și să dispunem măsurile legale necesare în fiecare situație în care sunt constatate încălcări ale legislației în vigoare”, mai precizează Poliția Capitalei.

Închisoare până la 3 ani pentru tăierea ilegală a arborilor, în intravilanul orașelor

Noile tăieri ilegale au loc în contextul în care ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat duminică dimineață că proiectul de ordonanță prin care tăierile ilegale din parcuri, precum cele din Parcul IOR, vor fi încadrate ca infracțiuni a fost pus în transparență decizională.

Potrivit noului proiect, tăierea, distrugerea, degradarea, în orice mod, fără drept, a vegetației forestiere instalate pe spațiile verzi din intravilanul localităților, având o suprafață de peste 500 m.p, aflate în proprietatea publică sau în privată, inclusiv cele încadrate la categoria de folosință a terenurilor curți construcții, definite în conformitate cu normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

De asemenea, ministra anunța în urmă cu câteva zile că prețul mediu luat avut în vedere de autorități pentru calcularea prejudiciilor cauzate de tăierile ilegale de lemn este, astăzi, de 164 de lei, deși tariful mediu pentru un metru cub de lemn se situează la 272 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

„De zi de weekend, o veste bună: tocmai a fost pus în transparență ordonanța pe care o să o propun pentru ca tăierile cum au fost cele din parcul IOR să fie infracțiuni. 

P.S. Sunteți și voi curioși cine sunt oamenii care vor spune imediat că e greșit rău acest proiect, dar că ei, sigur, susțin de principiu să fie protejate spațiile verzi?”, a transmis ministra Mediului, pe pagina sa de Facebook.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close