Antena 3 CNN Actualitate Religie Minunea Sfântului Spiridon. „Un sărac chinuit de foame a venit la un bogat și...”

Minunea Sfântului Spiridon. „Un sărac chinuit de foame a venit la un bogat și...”

Minunea Sfântului Spiridon. „Un sărac chinuit de foame a venit la un bogat și...”
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    11 Dec 2018   •   08:37

SFÂNTUL SPIRIDON. Sfântul Ierarh Spiridon, episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni este pomenit în calendarul creștin ortodox la 12 decembrie.

MINUNEA SFÂNTULUI SPIRIDON. Un sărac, un prieten al Sfântului, de me­serie agricultor, chinuit de foame, a venit la un bogat, cerându-i să-i împrumute o mă­sură de grâu, făgăduindu-i că i-o va înapoia îndată ce vor veni vremuri mai bune și va trece foametea. Bogatul însă i-a spus că el nu se învoiește să dea nici măcar un sâmbure din roadele lui, dacă nu i se plătește pentru ele. Deznădăjduit, agricultorul merse la Sfân­tul Spiridon, istorisindu-i ce se întâmplase. Sfântul l-a mângâiat cum a putut și l-a trimis la casa lui. Și chiar a doua zi dimineață îl vizită el însuși pe sărac, cu o mână plină de aur, pe care i-l dădu omului, ca să meargă la bogat și să-l dea amanet, primind pentru el banii necesari. Omul ajunse, plin de bucurie, la casa bogatului. Văzând aurul, acesta din urmă, care până atunci fusese crud și lipsit de milă, deveni brusc blând și iubitor. Luând aurul, îi dădu în schimb grâul de care agri­cul­torul avea nevoie ca să-și semene ogorul și să-și hrănească familia. După ce scăpă de sărăcie, omul îi înapoie Sfântului Spiridon aurul amanetat, cu multă recunoștință.

Când îl văzu pe agricultor mulțumit, Sfân­tul i-a spus: „Vino să dăm aurul înapoi Preamilos­tivului Dumnezeu, căci El ți l-a îm­prumutat“. Îl luă cu sine în grădina unde Sfân­tul cultiva câteva legume pentru puțina sa hrană și, îndreptându-și privirea spre cer, spuse cu voce puternică:

„Doamne Iisuse Hristoase, Care poți face toate cele pe care le voiești, Care ai prefăcut toiagul lui Moise în șarpe în fața faraonului Egiptului, preschim­bă și aurul acesta în ce era el mai înainte, ca toți să afle de purtarea Ta de grijă și ca să se îm­plinească cuvântul Scripturii, care zice că Domnul a făcut toate câte le-a voit...”

Și pe când se ruga Sfântul astfel, se petrecu o înfri­coșătoare minune. Aurul cel neînsuflețit se prefăcu în animal viu, în șarpe, care îndată începu să se târască printre pietre, de unde îl și luase Sfântul pentru a-l preschimba în aur.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close