Antena 3 CNN Actualitate Religie Superstiții de SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Ce trebuie să faci sâmbătă, 29 iunie, în ziua de Sfinții Petru și Pavel

Superstiții de SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Ce trebuie să faci sâmbătă, 29 iunie, în ziua de Sfinții Petru și Pavel

Superstiții de SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Ce trebuie să faci sâmbătă, 29 iunie, în ziua de Sfinții Petru și Pavel
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    25 Iun 2019   •   15:41

SĂRBĂTOARE 29 IUNIE.SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți de Biserica Ortodoxă pe 29 iunie.

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Tradiția spune că, în ziua sărbătorii de Sfinții Petru și Pavel, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi - sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de Sânpetru.

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Tot în această zi, oamenii au voie să lucrează orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi la anul.

SFINȚII PETRU ȘI PAVEL. Potrivit tradiţiei, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi la viaţa veşnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.

În tradiţia românească, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli PETRU ȘI PAVEL este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară. SFINȚII PETRU ȘI PAVEL marchează miezul verii agrare şi începutul secerişului.

MESAJE DE SFINȚII PETRU ȘI PAVEL

 

MESAJE DE SFINȚII PETRU ȘI PAVEL Prietenul meu cel mai bun, astazi este ziua ta. Iti urez sa ai parte numai de zile senine si Sfantul al carui nume il pori sa te protejeze mereu! La multi ani!

MESAJE DE SFINȚII PETRU ȘI PAVEL Draga Pavel/ Petru, de ziua numelui tau iti doresc sa ramai mereu asa cum esti acum, un prieten bun, de nedejde, haios si cu picioarele pe pamant. La multi ani!

MESAJE DE SFINȚII PETRU ȘI PAVEL Fie ca Dumnezeu sa decoreze fiecare raza de soare care ajunge la tine cu succes, fericire si prosperitate. La multi ani !

Îți doresc o oră de liniște, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate și un mileniu de bani. La Mulți Ani!

Subiecte în articol: sfintii petru si pavel
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close