Antena 3 CNN Actualitate Social Zeci de români, ascunși într-o biserică din Italia pentru a sărbători Paștele. Polițiștii i-au prins fredonând cântece religioase

Zeci de români, ascunși într-o biserică din Italia pentru a sărbători Paștele. Polițiștii i-au prins fredonând cântece religioase

Zeci de români, stabiliți în localitatea Trieste din ITalia, s-au închis în biserică împreună cu doi preoţi pentru a sărbători prima zi de Paşte ortodox. Mai mulţi localnici au văzut manifestările și au anunțat imediat organele de ordine.

Zeci de români, ascunși într-o biserică din Italia pentru a sărbători Paștele. Polițiștii i-au prins fredonând cântece religioase
Sursa foto: Hepta
20 Apr 2020   •   11:45

"În urma verificărilor efectuate, forţele de ordine au descoperit 28 de cetăţeni români în interiorul bisericii pe care i-a amendat pentru încălcarea normelor împotriva răspândirii coronavirusului", scrie Rotalianul.

Polițiștii au descoperit românii, toţi purtând măşti şi mănuşi, iar unii dintre ei ţineau nişte lumânări în mâini şi fredonau cântece religioase în limba română. Oamenii au declarat că au mers la biserică pentru ca preotul să le binecuvânteze ouăle de Paşte sau să participe la slujbă. Toţi românii, inclusiv preoţii au fost sancţionaţi conform legilor din Italia

×
Subiecte în articol: romani Paste
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close