Antena 3 CNN Actualitate Social Termoficarea, marea problemă a bucureștenilor: Vor mai avea de suportat cel puţin 20 de ierni fără apă caldă şi căldură la discreție

Termoficarea, marea problemă a bucureștenilor: Vor mai avea de suportat cel puţin 20 de ierni fără apă caldă şi căldură la discreție

Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 23:45 26 Aug 2025 Modificat la 00:32 27 Aug 2025
GettyImages-1486271742
Bucureștenii vor mai avea de suportat cel puţin 20 de ierni fără apă caldă şi căldură la discreţie. Foto: Getty Images

Bucureştiul are al doilea cel mai mare sistem de termoficare centralizat din Europa, dar şi cel mai problematic. Proiectat în anii 60, sistemul se întinde pe o mie de km de reţea principală şi trei mii de km de reţea secundară. În ultimii treizeci de ani, municipalitatea a ignorat ceea ce avea să devină cu timpul cea mai mare problemă a bucureştenilor. Acum, doar culegem roadele şi încercăm să mai salvăm cât mai putem. Ultimele calcule ne arată că cei care au rămas în sistemul centralizat, vor mai avea de suportat cel puţin 20 de ierni fără apă caldă şi căldură la discreţie. Asta dacă, în toţi aceşti ani, vom investi masiv în schimbarea conductelor din subteran şi nu numai. 

Sistemul de termoficare din Bucureşti a devenit cea mai mare dezamăgire pentru cetăţeni şi totodată cea mai mare provocare pentru edilii capitalei din ultimii 30 de ani. În capitală există peste 1000 de puncte termice, 1000 de kilometri de reţea primară şi 3000 de km de reţea secundară. Toate cu o vechime de aproape un secol.

Din taxele şi impozitele bucureştenilor, primăria nu ar putea repara niciodată sistemul de termoficare. Tocmai de aceea, soluţia este dată de fondurile europene. Anul acesta, municipalitatea a reuşit să atragă 16.5 milioane de euro, însă în continuare sunt sume insuficiente pentru a rezolva cea mai mare problemă a bucureştenilor.

Ar fi nevoie de cel puţin un miliard de euro pentru a repara complet sistemul de încălzire. Lucrările ar putea dura 20 de ani, însă oamenii cred că acest sistem nu va mai reprezintă o variantă fezabilă pentru viitor.

Sistemul este atât de problematic încât nu mai ţine cont de cantitatea transportată. Ultima avarie majoră a lăsat 60% dintre bucureşteni fără apă caldă.

Ultima avarie majoră din capitală nu a afectat doar reţeaua din subteran, ci şi punctele de transport. Cifrele ne arată că ar trebui să investim în ele peste 400 de milioane de euro, astfel încât ele să funcţioneze la capacitate maximă.

În ultimii patru ani, primăria a reuşit să schimbe doar 180 de km de reţea. Chiar şi aşa, pierderile din sistem sunt mai mari acum decât cele din 2020. Cantitatea de apă fierbinte pierdută în pământ, a ajuns la peste două tone pe oră.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close