Țările din Mercosur nu au ajuns la un acord privind împărțirea cotelor de export către Uniunea Europeană care beneficiază de taxe vamale preferențiale, primul obstacol apărut după intrarea în vigoare provizorie a tratatului comercial dintre cele două blocuri. Miniștrii de Externe ai Argentinei, Braziliei, Paraguayului și Uruguayului vor relua negocierile în următoarele două luni, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Tratatul, rezultatul a peste 25 de ani de negocieri dificile, urmează să creeze una dintre cele mai mari zone de liber schimb din lume, cu peste 700 de milioane de consumatori. Acesta a intrat în vigoare provizoriu în mai, în aşteptarea unei decizii a Curţii de Justiţie a UE cu privire la legalitatea sa.
Cote propuse de UE
Uniunea Europeană propune cote însoţite de un regim tarifar preferenţial pentru exporturile din blocul sud-american. Însă revine Mercosur să determine cum va împărţi acest volum între membrii săi.
Dar "nu există încă unanimitate", a declarat şeful diplomaţiei uruguayene, Mario Lubetkin, care i-a reunit pe omologii săi din ţările fondatoare ale Mercosur vizate de acord (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay).
În timp ce punctele de vedere ale Argentinei, Braziliei şi Uruguayului se apropie, cel al Paraguayului rămâne pentru moment cel mai îndepărtat, a făcut cunoscut ministrul.
În absenţa unor cote definite, acestea trebuie atribuite conform principiului "primul sosit, primul servit".
Şefii diplomaţiilor au programat să se întâlnească din nou peste 45 până la 60 de zile la Montevideo pentru a încerca să ajungă la un consens.
Acordul comercial dintre UE și țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay) se aplică cu titlul provizoriu, de la 1 mai 2026. Acordul va intra pe deplin în vigoare după ce Parlamentul European își va da acordul, ceea ce este o condiție prealabilă pentru încheierea acordului de către Consiliu.
Parlamentul European va putea vota aprobarea doar după ce Curtea Europeană de Justiție își va fi dat avizul privind compatibilitatea acordului cu tratatele UE, în urma deciziei Parlamentului de a solicita un astfel de aviz în ianuarie.