Antena 3 CNN Life Știinţă Alertă globală: o muscă din zona Polului Nord s-a reprodus în Antarctica și amenință speciile de la Polul Sud

Alertă globală: o muscă din zona Polului Nord s-a reprodus în Antarctica și amenință speciile de la Polul Sud

A.I.
1 minut de citit Publicat la 20:39 28 Aug 2026 Modificat la 20:42 28 Aug 2026
O specie invazivă de muscă din zona Polului Nord s-a adaptat în Antarctica și amenință speciile locale. Foto: Marta Potocka / Wikimedia Commons / CC BY 4.0

O muscă originară din zona Arcticii a fost observată reproducându-se în mediul natural al Peninsulei Antarctica. Aici, răspândirea ei amenință alte specii din regiune, au avertizat vineri oamenii de știință, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Potrivit experților în mediu, creșterea temperaturilor ca urmare a schimbărilor climatice favorizează sosirea unor specii invazive în Antarctica. 

ONU a dezvăluit că Peninsula Antarctică este una dintre regiunile Terrei care s-au încălzit cel mai mult în ultima jumătate de secol, cu o creștere a temperaturii de aproape 3 grade Celsius.

Ce se știe despre musca sosită de la Polul Nord în Antarctica

O expediție a unui institut chilian de cercetări științifice, Centro Internacional Cabo de Hornos, a observat pe parcursul celei mai recente veri australe, între decembrie 2025 și martie 2026, colonii de muște din specia Trichocera maculipennis în mai multe peșteri situate în proximitatea zonelor de cuibărit ale pinguinilor.

În ultimii cinci ani, prezența insectei fusese deja semnalată în sistemele de canalizare ale bazelor științifice și militare din Antarctica. 

Însă acum, aceste muște "își parcurg ciclul de viață într-un mediu natural", a explicat biologul Hugo Benitez, care coordonează cercetările.

După părerea lui, insecta ar fi ajuns pe continentul de la Polul Sud prin intermediul navelor turistice, științifice sau militare.

"Schimbările climatice sporesc probabilitatea (...) de a crea un mediu mai favorabil speciilor care nu populau anterior zona", a adăugat expertul chilian, ale cărui observații fac parte dintr-un studiu încă nepublicat.

Musca de la Polul Nord poate provoca o "destabilizare ecosistemică"

Acest biolog, care studiază speciile invazive de peste un deceniu, avertizase deja, într-un studiu publicat în 2025 în revista științifică Zoologischer Anzeiger, că Trichocera maculipennis era pe cale să se adapteze la mediul din Antarctica.

Studiul realizat pe 294 de specimene, capturate în patru stații de cercetare din Antarctica, a evidențiat o scădere a mărimii aripilor de-a lungul timpului și variații ale formei lor corporale.

Potrivit biologului chilian, prezența larvelor în sol provoacă o creștere imperceptibilă a temperaturii solurilor, ceea ce ar putea cauza "o destabilizare ecosistemică a mediului".

"Ecosistemele terestre din Antarctica cuprind puține specii. Sosirea unei specii suplimentare ar putea avea un impact semnificativ și, prin urmare, reprezintă un motiv de mare îngrijorare", a declarat, la rândul său, Arlie McCarthy, cercetătoare la Institutul danez Helmholtz pentru Biodiversitate Marină Funcțională, care nu a participat la realizarea noului studiu.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole