Antena 3 CNN Politică Bolojan a convocat ședință de urgență la PNL după ce Tribunalul a suspendat noua conducere aleasă la Congres

Bolojan a convocat ședință de urgență la PNL după ce Tribunalul a suspendat noua conducere aleasă la Congres

Cătălina Mănoiu
1 minut de citit Publicat la 13:01 09 Iul 2026 Modificat la 13:55 09 Iul 2026
Bolojan a convocat ședință de urgență la PNL după ce Tribunalul a suspendat noua conducere aleasă la Congres. Foto: Octav Ganea, Inquam Photos

Ilie Bolojan a convocat ședință de urgență, la PNL, joi, după decizia Tribunalului București care a anulat toate hotărârile Congresului PNL din 21 iunie și a suspendat noua conducere.

Decizia este executorie, deci se aplică imediat, însă poate fi atacată cu apel în termen de cinci zile. Suspendarea rămâne în vigoare până la soluționarea definitivă a dosarului în care 18 liberali contestă legalitatea hotărârilor luate la Congres.

Este vorba despre o ședință informală. PNL se reunește pentru a stabili strategia, după ce instanța a suspendat de la aplicare toate hotărârile luate de Congresul PNL și , de asemenea, hotărârile Biroului Perrmanent.

Sunt nu mai puțin de 17 documente, inclusiv cele legate de adoptarea noului statut sau de noua conducere aleasă.

PNL se pregătește să facă apel și să conteste decizia dee miercuri. Ilie Bolojan a declarat că respectă decizia provizorie de suspendare, dar că liberalii vor încerca să se apere în instanță. Bolojan a adăugat că PNL este din nou puternic și colegii de partid care s-au războit în instanță sfidează voința majorității membrilor PNL.

Deciziile contestate au fost luate la congresul la care au fost convocați 1800 de liberali pentru a alege noua conducere.

De cealaltă parte, tabăra anti-Ilie Bolojană, cei care i s-au opus actualului președinte al partidului, au spus despre decizi instanței că nu este o victorie, ci mai degrabă un drept pe care și l-au apărat.

Surse au declarat pentru Anteena 3 CNN că ei nu vor fi chemați la această ședință informală, care are loc în Partidul Național Liberal, în jurul orei 19.

Hotărârea de miercuri vine după ce Tribunalul București a suspendat provizoriu și decizia Consiliului Național Extraordinar din 19 iunie, prin care fusese convocat Congresul PNL.

Acțiunea a fost deschisă de 18 membri PNL care contestă conducerea lui Ilie Bolojan: Hubert Thuma, Adrian Veștea, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisie, Andrei Baciu, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Ioan Bogdan, Ion Iordache, Ciprian Pandea, George Scarlat, Dragoș Soare, Răzvan Prișcă, Sebastian Rusu și Aneta Matei.

Tribunalul București nu s-a pronunțat încă definitiv asupra legalității Congresului. Decizia din 8 iulie suspendă efectele actelor contestate până la soluționarea definitivă a procesului.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole