Antena 3 CNN Externe Mapamond Brigitte Macron, după 9 ani la Palatul Elysee: „Sunt uneori mai tristă decât am fost vreodată înainte”

Brigitte Macron, după 9 ani la Palatul Elysee: „Sunt uneori mai tristă decât am fost vreodată înainte”

A.O.
1 minut de citit Publicat la 18:06 26 Apr 2026 Modificat la 18:06 26 Apr 2026
Brigitte Macron și Emmanuel Macron sunt căsătoriți din 2007. Foto: Getty Images

După nouă ani la Palatul Elysee, cu un an rămas din cel de-al doilea mandat de președinte al lui Emmanuel Macron, soția lui, Brigitte Macron a spus, într-un interviu pentru La Tribune, că are momente de pesimism pe care nu le avea înainte de această experiență și că a fost „mai tristă” în această perioadă decât a fost vreodată. 

Îmbrăcată în blugi, cu părul tuns în stilul ei obșinuit, bob, mereu pe tocuri, Brigitte Macron e femeie caldă, vorbăreață și rapidă, o descrie jurnalistul francez care a intervievat-o. Cum s-a schimbat viața ei în cei nouă ani în care a fost Prima Doamnă a Franței? 

„Înainte aveam o viaţă normală, copii, un loc de muncă, suişuri şi coborâşuri, ca toată lumea. Aici, aceşti ani au trecut atât de repede. Au fost atât de intenşi. Am văzut întunecimea lumii, prostia, răutatea. Sunt uneori mai tristă decât am fost vreodată înainte.

Uneori îmi este dificil să văd cerul albastru (...). Am momente de pesimism pe care nu le aveam înainte”, a spus soţia lui Emmanuel Macron, care urmează să plece de la Palatul Elysée în 2027, după două mandate.

Fosta profesoară de franceză predă și acum un curs de cultură generală la mai multe centre de școlarizare a tinerilor peste 25 de ani care nu au un loc de muncă. În sala de clasă, le spune elevilor ei să practice un obicei pe care și ea îl practică zilnic: „Nu pot exprima cât de important este să scrii. Scrie-ți gândurile pe o foaie de hârtie. Pe mine mă ajută”. 

Ultimul mandat al soțului ei la Palatul Elysee a fost marcat și de un scandal uriaș, care în cele din urmă a fost tranșat în instanță. Mai multe persoane au difuzat informații false legate de genul ei, pretinzând că s-ar fi născut bărbat, dar și despre relația ei cu Emmanuel Macron. Între cei doi există o diferență de vârstă de 25 de ani. Cuplul a depus plângere și în Franța și în SUA și în luna ianuarie mai multe persoane au fost condamnate la pedepse de până la şase luni de închisoare, însă majoritatea au fost condamnaţi cu suspendare.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole