Antena 3 CNN › Externe › Uniunea Europeană › Bugetul UE 2028-2034: delegațiile diplomatice ale Uniunii scapă de tăieri, deși statele „frugale” cer reduceri

Bugetul UE 2028-2034: delegațiile diplomatice ale Uniunii scapă de tăieri, deși statele „frugale” cer reduceri

A.N.
4 minute de citit Publicat la 10:54 28 Sep 2026 Modificat la 10:54 28 Sep 2026
Kaja Kallas. sursa foto: Getty

Negocierile delicate pe buget vizează aparatul administrativ al UE și finanțările externe drept cele mai probabile ținte pentru tăieri serioase. Numai că rețeaua de delegații este deja în curs de reorganizare, iar statele europene mici, dar și companiile, depind foarte mult de ea, scrie Euronews.

Guvernele europene poartă negocieri tensionate asupra următorului buget pe termen lung al blocului comunitar. Cheltuielile administrative ale instituțiilor UE din afara granițelor și programul global par a fi primele sacrificate. Statele mici însă au mult de pierdut dacă rețeaua diplomatică globală a UE se micșorează.

O coaliție a așa-numitelor țări „frugale”, printre care Germania, Țările de Jos și Suedia, face presiuni pentru reducerea cu câteva sute de miliarde de euro a dimensiunii propuse pentru următorul Cadru Financiar Multianual, bugetul UE pentru perioada 2028-2034.

Potrivit discuțiilor în desfășurare, există un consens larg între statele membre privind tăierea cheltuielilor destinate instituțiilor UE. În paralel, și Fondul Europa Globală riscă reduceri semnificative față de nivelurile propuse de Comisia Europeană.

Aceste tăieri ridică perspectiva restrângerii rețelei de delegații ale UE din întreaga lume. Un astfel de scenariu ar fi extrem de problematic pentru statele membre mici, potrivit a patru oficiali europeni care au vorbit cu Euronews sub protecția anonimatului.

„Statele membre mici, cu puține ambasade, se bazează foarte mult pe rețeaua de delegații ale UE”, a declarat un diplomat european dintr-unul dintre statele mai mici vizate, care a vorbit sub anonimat pentru a putea discuta liber subiecte sensibile.

Rețeaua diplomatică globală

Potrivit raportului pe 2025 al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), brațul diplomatic al UE, blocul comunitar are 145 de delegații și birouri, cu aproape 6.000 de angajați și un buget de circa un miliard de euro pe an.

Delegațiile nu sunt încadrate doar cu personal SEAE. Ele lucrează și cu direcțiile Comisiei pentru parteneriate internaționale și pentru protecție civilă și ajutor umanitar. Totodată, găzduiesc diplomați detașați din ministerele naționale și angajează personal local.

Susținătorii rețelei subliniază că costul ei este relativ modest, raportat la acoperirea globală pe care o oferă statelor membre mai mici, care nu au prezență diplomatică proprie în multe țări.

„Cele mai multe costuri ale delegațiilor nu provin din personal, ci din securitate și spații. Este același motiv pentru care unele state membre nu își permit o prezență diplomatică acolo”, a declarat, pentru Euronews, un al doilea oficial european.

Potrivit acestuia, ideea că următorul buget ar putea tăia delegațiile, puțin probabilă din punct de vedere politic, ține de o luptă de putere în desfășurare. Comisia încearcă să preia un control mai deplin asupra serviciului diplomatic al UE.

Cu atât mai mult cu cât delegațiile trec deja printr-un proces de „modernizare”.

Modernizarea în curs

Din 1 septembrie, delegațiile trec printr-o reformă de modernizare care a adus deja reduceri importante de personal administrativ. Măsura a stârnit opoziția mai multor sindicate ale funcționarilor europeni.

Planul centralizează sarcinile administrative, gestiunea financiară și contractele la sediul central și în hub-uri regionale care acoperă grupuri de țări. Hub-ul din Africa de Sud, de exemplu, se ocupă și de Botswana, Mauritius, Madagascar și Comore.

Delegațiile locale au rămas, în schimb, cu o reprezentare diplomatică mai redusă, uneori minimă, menită să întrețină dialogul politic cu autoritățile, companiile și actorii locali.

„Rezultatul a fost o centralizare a puterii, care a slăbit delegațiile. În trecut, mai ales când erau conduse de un diplomat dintr-un stat membru mare, acestea puteau acționa mult mai independent de Bruxelles”, a declarat un al treilea oficial european.

Totodată, oficialii atrag atenția că statele UE cu prezență diplomatică proprie dublează adesea munca delegațiilor. Iar acestea nu sunt întotdeauna aliniate la felul în care Bruxelles-ul se raportează acum la țările terțe.

De la dezvoltare la parteneriate

În primul mandat al Ursulei von der Leyen, Comisia și-a redenumit Direcția Generală pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare (DG DEVCO) în Direcția Generală pentru Parteneriate Internaționale (DG INTPA).

Schimbarea a însemnat mult mai mult decât un nou nume. A marcat o reorientare completă a relației blocului cu țările terțe: de la ajutorul pentru dezvoltare la sprijinirea companiilor europene în mari proiecte de infrastructură din domenii strategice, precum materiile prime critice, conectivitatea și energia.

De exemplu, compania minieră australiană Viridis a semnat o scrisoare de intenție cu grupul chimic belgian Solvay pentru furnizarea de pământuri rare din Brazilia, care urmează să fie procesate la fabrica Solvay din Franța.

Cu alte cuvinte, în linia abordării „geopolitice” a lui von der Leyen, Comisia a renunțat aproape complet la proiectele de dezvoltare. Le-a înlocuit cu inițiative care ajută companiile europene să concureze în afara granițelor cu rivalii chinezi și americani.

Potrivit oficialilor europeni, atunci când au succes, aceste proiecte ajută sectorul privat european să câștige contracte mult mai mari decât contribuția UE însăși. Atât de mult, încât mai multe companii europene au început să colaboreze mult mai strâns cu Comisia.

În noul buget, intenția este și de a face alocarea fondurilor globale mai flexibilă. Banii ar urma să fie repartizați pe macroregiuni, precum America Latină și Africa, nu pe țări individuale. Astfel, UE ar putea profita mai bine de oportunități precum contractele comerciale sau acordurile de liber schimb.

„Delegațiile sunt esențiale pentru gestionarea proiectelor cu partenerii locali. Există anumite sarcini care pur și simplu nu pot fi mutate la sediul central”, a declarat un al patrulea oficial european.

Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole