Rodica Stănoiu a fost deshumată, după ce procurorii au deschis dosar de moarte suspectă
Publicat acum 55 minute
Ziua de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, marchează unul dintre cele mai importante momente ale istoriei noastre moderne: unirea Transilvaniei cu România în 1918. În fiecare an, românii celebrează Marea Unire prin ceremonii militare și evenimente culturale.
De ce 1 Decembrie este Ziua Națională a României
Data de 1 decembrie – Ziua Națională a României – a fost aleasă pentru a comemora Unirea Transilvaniei cu Regatul României, act care a avut loc la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia.
Prin Legea nr. 10/1990, această zi a fost desemnată oficial drept sărbătoare națională, înlocuind vechea dată de 23 august.
Între anii 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificaţie, potrivit Agerpres. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I. La aceeaşi dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenţei de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor. La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României.
După abdicarea, în urma presiunilor regimului comunist, la 30 decembrie 1947 şi plecarea din ţară, în ianuarie 1948, a regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între 1948 şi 1989 la data de 23 august. La această dată, în 1944, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, URSS, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.
La 1 Decembrie 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită atât la Alba Iulia, unde la ceremoniile organizate au participat numeroase oficialităţi române, cât şi la Arcul de Triumf din Bucureşti unde a fost organizată parada militară. Începând din 1990, în Bucureşti şi în alte oraşe din întreaga ţară se desfăşoară parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi manifestări culturale.
Semnificația zilei de 1 Decembrie. Ce s-a întâmplat în 1918
La 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, formată din 1.228 de delegați oficiali și susținută de peste 100.000 de români veniți din toate colțurile Transilvaniei, a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.
Rezoluția adoptată atunci proclama nu doar unirea teritorială, ci și principii democratice moderne: drepturi pentru minorități, libertate confesională și reforme sociale.
Acest moment a marcat finalizarea procesului de formare a statului național român. Unirea din 1918, alături de precedentele uniri din 1859 și 1918 (Basarabia și Bucovina), a stat la baza României Mari.
Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), continuat prin unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, după încheierea Războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, care a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României, în timpul domniei lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914), a Basarabiei în 27 martie 1918 şi a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub regele Ferdinand (1914-1927).
La 17/30 aprilie 1918, numeroase personalităţi ale intelectualităţii româneşti, în frunte cu Traian Vuia, aflate în emigraţie la Paris, au hotărât întemeierea Comitetului Naţional al Românilor din Transilvania şi Bucovina. Înfiinţat la Paris sub preşedinţia lui Traian Vuia, şi ulterior a dr. Ioan Cantacuzino, acesta a desfăşurat o intensă activitate pentru unirea teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria cu România, se arată în volumul „Politica externă a României. Dicţionar cronologic”.
Scopul Comitetului era acela de a întreprinde o campanie de informare pe lângă guvernele statelor occidentale asupra cerinţelor legitime ale românilor de a se elibera de sub dominaţia Austro-Ungariei.
„Printre cei dintâi care, pe lângă declaraţiile făcute de elementele din emigraţie, şi-au afirmat în mod public, oficial, hotărârea de a dispune singuri de soarta lor, au fost românii din Transilvania”, se arată în lucrarea „O zi din istoria Transilvaniei”, autor Vasile Netea.
„Partidul Naţional Român, al cărui Comitet Executiv îşi afirmase încă de la 12 octombrie intenţia de a asigura românilor transilvăneni statutul unei ''naţiuni libere'' şi de a-şi asuma conducerea Transilvaniei, ca organ de putere, a învestit pe Alexandru Vaida-Voevod să prezinte în parlamentul de la Budapesta poziţia partidului şi a constituit o delegaţie permanentă - o adevărată conducere operativă - alcătuită din Iuliu Maniu, Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Theodor Mihali, Al. Vaida-Voevod şi Aurel Vlad'', arată istoricul Florin Constantiniu ("O istorie sinceră a poporului român").
La 18 octombrie, într-o cuvântare ţinută în atmosfera tensionată a parlamentului ungar, Al. Vaida-Voevod a rostit cuvintele: 'Naţiunea română aşteaptă şi pretinde, după multe suferinţe de veacuri, afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile la deplină viaţă naţională”. Era întâia afirmare oficială a dreptului românilor la autodeterminare, în concordanţă cu principiul inclus de preşedintele Wilson în cele 14 puncte ale sale, destinate a deveni fundamentul păcii ce urma a fi încheiată.
La iniţiativa fruntaşului socialist Ion Flueraş, s-a constituit la 31 octombrie 1918, pe baze paritare - şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi şase ai Partidului Social-Democrat - Consiliul Naţional Român Central, organism destinat să coordoneze eforturile celor două partide în conducerea luptei naţionale.
Câteva zile după crearea lui la Budapesta, Consiliul şi-a mutat sediul la Arad şi a dat publicităţii un manifest în care, după ce denunţa politica de oprimare şi deznaţionalizare dusă de guvernul ungar, declara: „Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania nu urmăreşte să stăpânească asupra altor neamuri. Lipsită cu desăvârşire de orice clasă stăpânitoare istorică, naţiunea română, prin fiinţa ei însăşi, este întruparea democraţiei celei mai desăvârşite. Pe teritoriul său strămoşesc, naţiunea română este gata a asigura fiecărui popor libertatea naţională, şi organizarea sa în stat liber şi independent o va întocmi pe temeiurile democraţiei, care va asigura tuturor indivizilor aflători pe teritoriul său egalitatea condiţiunilor de viaţă, unicul mijloc al desăvârşirii omeneşti”.