În inima Transilvaniei, la marginea orașului Cluj-Napoca, se întinde o pădure în care realitatea pare să se frângă la marginea umbrelor. Hoia-Baciu — o întindere de un kilometru pătrat de pădure bătrână, cu trunchiuri contorsionate și energii greu de explicat — este considerată de mulți „cea mai bântuită pădure din lume”, potrivit The Guardian.
„O numesc Triunghiul Bermudelor al Transilvaniei”, spune ghidul turistic Marius Lazin, aruncând fascicolul lanternei peste pereții de ulmi și fagi care se ridică precum zidurile unei lumi uitate. „Atât de mulți oameni au dispărut aici... unii cred că există o poartă către o altă dimensiune.”
Marius face tururi nocturne de peste 12 ani, dar chiar și el pare să simtă neliniștea locului. Arborii se arcuiesc ciudat, ramurile se împletesc în arcade perfecte — porți sau „stargate-uri”, cum glumesc unii vizitatori.
„Mulți au intrat aici și nu au mai ieșit,” spune Marius zâmbind misterios. „Dar nu-ți face griji, tururile noastre au o rată de întoarcere de 100%.”
Pădurea care ”înghite oameni”
Legenda spune că pădurea își poartă numele după un cioban care a dispărut cu tot cu turma lui de 200 de oi. Dar adevărata faimă internațională a venit în 1968, când un tehnician militar, Emil Barnea, a fotografiat deasupra poienii circulare din mijlocul pădurii ceea ce părea a fi un OZN.
Fotografiile alb-negru, granulare, arătau un disc metalic plutind deasupra copacilor. De atunci, Hoia-Baciu a devenit loc de pelerinaj pentru șamani, yoghini și vânători de fantome din întreaga lume.
Totuși, pădurea e acum amenințată de extinderea Clujului, supranumit „Silicon Valley al Europei de Est”. Pe măsură ce cartierele moderne se apropie, dezvoltatorii imobiliari presează pentru a defrișa o parte din pădure, care — în mod paradoxal — nu este încă protejată legal.
Marius speră ca proiectul său, Hoia-Baciu Project, să schimbe acest lucru. Echipa organizează tururi de zi și de noapte, sesiuni de yoga, vânători de comori, escape room-uri și chiar campări peste noapte pentru cei care vor să-și testeze curajul.
Vocile din pădure
Printre crengile care trosnesc sub pași, Marius povestește cele mai stranii legende: o fetiță de cinci ani dispărută la un picnic, care a reapărut cinci ani mai târziu neîmbătrânită, cu hainele perfect curate și fără nicio amintire despre ce s-a întâmplat.
Unii vizitatori povestesc că aud voci fără trup printre copaci, că simt mâini care îi ating sau îi împing, deși sunt complet singuri. Alții susțin că li se opresc telefoanele și camerele, că pielea li se acoperă de erupții ciudate, iar emoțiile oscilează între extaz și panică pură.
„Mulți dintre cercetătorii vechi care au investigat pădurea au sfârșit în spitale de psihiatrie,” spune Marius. „I-a închis regimul comunist pentru că vorbeau despre fenomene paranormale... sau i-a înnebunit ceva din pădure? Nimeni nu știe.”
Copacii care sfidează logica
Privind trunchiurile răsucite, e greu să nu simți că pădurea trăiește. Unii copaci se ridică din pământ ca niște cârlige uriașe, alții se curbează în spirale perfecte, ca topiți. Explicațiile variază: vânturi puternice, radiații naturale, anomalii geomagnetice — dar niciuna nu pare să justifice forma bizară a copacilor.
În mijlocul pădurii se află poiana circulară unde Barnea a surprins OZN-ul. Vegetația lipsește complet, iar iarba pare să nu fi fost niciodată tăiată — ca și cum natura însăși ocolește acel loc.
Marius scoate un detector EMF, un instrument folosit în cercetările paranormale pentru a măsura câmpurile electromagnetice. „Aici e cea mai activă zonă a pădurii,” spune el. „Vezi ce semnale prinzi.”
Când aparatul începe să vibreze, te gândești că e ceva acolo — până îți dai seama că ți-a intrat doar un mesaj pe telefon.
Poate că Hoia-Baciu nu ascunde neapărat fantome, ci doar o oglindă a fricilor și fascinațiilor noastre. Totuși, e imposibil să nu simți că aerul de acolo e altfel, mai dens, mai viu.
Între mit și realitate
Transilvania, „ținutul de dincolo de pădure”, a fost mereu un loc unde mitul se amestecă cu realitatea. Legendele despre strigoi și vampiri încă persistă în satele românești, iar Castelul Bran, promovat drept „Castelul lui Dracula”, atrage mii de vizitatori în fiecare an.
Dar nici măcar castelul contelui Stoker nu pare atât de straniu precum această pădure, în care linia dintre real și imaginar dispare complet.
„În Hoia-Baciu,” spune Marius, „realitatea și imaginația sunt despărțite de o linie extrem subțire.”