La Isaccea, pe malul Dunării, peisajele spun istorii de mii de ani. Acolo se află cetatea Noviodunum, un important punct strategic al Antichității. Zidurile ei ajung astăzi până în apele fluviului. Orașul păstrează mărturii spectaculoase ale trecutului: o biserică veche, o geamie și vestigii care vorbesc despre comunitățile și civilizațiile care au trecut prin această regiune.
La Isaccea, Dunărea nu este doar parte din peisaj. De aproape două mii de ani, fluviul a hotărât ritmul și importanța acestui loc. Pe mal, printre pietre și ziduri vechi care înaintează până în apă: aici începe povestea cetății Noviodunum.
Privită astăzi, pare o așezare tăcută. În Antichitate însă, Noviodunum era un punct strategic la Dunărea de Jos, legat de apărarea frontierei și de circulația pe fluviu. Poziția sa a transformat locul într-un reper important al acestei regiuni.
Nivelul scazut al Dunării din ultima vreme lasă la vedere mai multe fragmente care, de obicei, sunt acoperite de apă. Secol după secol, așezarea s-a schimbat, însă locul și-a păstrat legătura cu Dunărea.
Astăzi, arheologii încearcă să recompună din ceea ce a supraviețuit imaginea cetății și a comunităților care au trăit aici
„Cercetările arheologice se desfășoară de aproximativ 20 de ani. Ne aflăm în zona unde avem unul dintre cele mai mari turnuri de cetate pentru perioada sa, să spunem romană, turn care a fost dezvelit de săpăturile arheologice. Descoperirea de aici, de la Noviodunum, evidențiază că avem de-a face cu unul dintre siturile emblematice ale perioadei antice. Este vorba de anticul Noviodunum, care este suprapus de o locuire mai recentă, de perioada medio-bizantină, probabil enigmaticul oraș Vicina”, a explicat Aurel Daniel Stănică, arheolog și cercetător.
Din vechiul Noviodunum, povestea ne duce spre Isaccea de astăzi. Trecutul orașului se dezvăluie și prin lăcașurile sale de cult. Biserica Sfântul Gheorghe este una dintre mărturiile acestei istorii. Biserica spune o altă parte a poveștii Isaccei.
„Este o biserică monument istoric, cunoscută îndeosebi datorită piciorului mesei din altar, care este o inscripție de perioadă romană, inscripție păgână, care a fost reutilizată, dar și datorită catapetesmei din perioada secolului al XVII-lea, mai exact Vasile Lupu, care a ajuns aici undeva în anii '50 ai secolului trecut”, a mai spus Stănică.
Nu departe de biserică, geamia dezvăluie moștenirea musulmană a locului. Două lăcașuri diferite, într-un oraș în care istoria a adus laolaltă comunități, credințe și tradiții.
De la zidurile Noviodunumului, care ajung astăzi până în apele Dunării, la biserică și geamie, Isaccea își poartă trecutul la vedere. Un oraș mic pe harta de astăzi, dar așezat de secole pe unul dintre marile drumuri ale Europei: Dunărea.