Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) de extindere a aplicării prescripţiei în dosarele penale pentru perioada 2014 - 2018 nu este conformă cu dreptul UE. ICCJ a reacționat imediat. Instituția condusă de Lia Savonea a transmis că a aplicat „întotdeauna cu bună-credinţă” dreptul european în ansamblul său, relatează Agerpres.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a explicat joi, într-un comunicat de presă, decizia pe care a pronunțat-o dosarul „Lin II”. Astfel, judecătorii Curții au stabilit că „dreptul Uniunii se opune ca acest standard național de protecție astfel cum a fost consacrat în decizia din anul 2022 a ÎCCJ să fie aplicat de instanțele române în cazuri de fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii”.
CJUE a transmis că „statele trebuie să se asigure că normele privind prescripția prevăzute de dreptul național permit o represiune efectivă a infracțiunilor legate de fraudele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, în scopul de a evita un risc sistemic de impunitate a unor astfel de infracțiuni”.
Reacția Instanței supreme
Instanţa supremă a reacţionat imediat după decizia pronunțată de CJUE. ICCJ a transmis că a aplicat „întotdeauna bună-credinţă dreptul european în ansamblul său, valorificând în mod armonizat atât dreptul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cât şi standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”.
„Misiunea instanţei supreme este aceea de a asigura aplicarea loială, coerentă şi previzibilă a dreptului, în deplinul respect al ordinii juridice europene, respectiv a dreptului Uniunii Europene, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a Constituţiei României. Fidelitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu aparţine unei anumite soluţii jurisprudenţiale şi nici unui rezultat punctual al unei cauze, ci valorilor fundamentale ale statului de drept”, a explicat ICC într-un comunicat de presă.
Potrivit Instanţei supreme, abordarea sa în materia prescripţiei răspunderii penale nu a reprezentat o opţiune între dreptul Uniunii Europene şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
„Dimpotrivă, Instanţa supremă a aplicat dreptul Uniunii în conformitate cu mecanismul de protecţie prevăzut de articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit căruia drepturile consacrate de Cartă care corespund unor drepturi garantate de Convenţie trebuie interpretate şi aplicate la un nivel de protecţie cel puţin echivalent cu cel asigurat de Convenţie.
Numai în măsura în care dreptul Uniunii consacră un standard de protecţie superior, acesta prevalează. Urmând aceste coordonate, Înalta Curte a interpretat articolul 49 din Cartă
privind principiul legalităţii incriminării şi pedepsei în lumina articolului 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tocmai pentru că acesta reprezintă standardul minim de protecţie impus de însuşi dreptul Uniunii.
Prin urmare, valorificarea jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg nu a constituit o abatere de la dreptul Uniunii, ci aplicarea acestuia potrivit regulilor de interpretare prevăzute chiar de Carta drepturilor fundamentale.
Acest raţionament juridic şi-a găsit o confirmare explicită în concluziile Avocatului General al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în sensul că interpretarea dreptului Uniunii în materia legalităţii penale nu poate ignora standardul convenţional de protecţie impus de articolul 52 alineatul (3) din Cartă”, a completat ICCJ.
Instanţa condusă de Lia Savonea afirmă că şi-a fundamentat opinia pe premisa că dreptul european constituie un sistem coerent de protecţie a drepturilor fundamentale, în care dialogul dintre Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului trebuie valorificat în mod complementar, şi nu privit ca o alternativă între două standarde concurente.
„Într-o Europă a dreptului, loialitatea unei instanţe supreme nu se măsoară prin fidelitatea faţă de o anumită soluţie, ci prin consecvenţa cu care aplică principiile comune care fundamentează ordinea juridică europeană.
Aceste principii presupun respectul pentru jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru standardele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi pentru valorile constituţionale naţionale, interpretate într-un dialog judiciar permanent şi în spiritul protecţiei efective a drepturilor fundamentale. Înalta Curte îşi va exercita această misiune cu aceeaşi responsabilitate şi echilibru, având ca unic reper aplicarea corectă a dreptului şi protejarea drepturilor fundamentale”, a mai precizat ICCJ.
Controversa prescripției
În mai 2022, Curtea Constituţională a dat o hotărâre care reglementa cauzele de întrerupere a termenului de prescripţie în materie penală, care se aplica pentru perioada 2018 - 2022.
Ulterior, Instanţa supremă a stabilit că decizia CCR se aplică retroactiv până în anul 2014.
Problema a fost ridicată la CJUE în dosarul „Lin”, în care au fost date două hotărâri privind prescripţia - Lin I (iunie 2023) şi Lin II (16 iulie 2026).
În hotărârea Lin II, CJUE a stabilit joi că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de extindere a aplicării prescripţiei în dosarele penale pentru perioada 2014 - 2018 nu este conformă cu dreptul UE.
CJUE a mai statuat că decizia ICCJ privind prescripţia nu se aplică la dosarele aflate pe rol.
„Curtea precizează că, având în vedere importanţa pe care o are principiul autorităţii de lucru judecat în dreptul Uniunii, acest drept nu impune repunerea în discuţie a hotărârilor care au dobândit autoritate de lucru judecat şi care au constatat, în aplicarea deciziei din anul 2022 a ICCJ, prescripţia răspunderii penale pentru fraude grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii”, a precizat CJUE.
Pe de altă parte, a spus CJUE, o hotărâre care face obiectul unui recurs în casaţie nu poate, în principiu, să fie considerată o hotărâre care a dobândit autoritate de lucru judecat.