Antena 3 CNN Life Travel Clasamentul celor mai bune hoteluri din lume 2026: Europa domină cu 21 de proprietăți, dar primul loc rămâne în Asia

Clasamentul celor mai bune hoteluri din lume 2026: Europa domină cu 21 de proprietăți, dar primul loc rămâne în Asia

A.N.
3 minute de citit Publicat la 08:00 20 Sep 2026 Modificat la 08:20 20 Sep 2026
Lacul Como. sursa foto: Getty

Europa a dominat din nou clasamentul „The 50 Best Hotels”, cu 21 de proprietăți de pe continent care au intrat în ediția pe 2026. Asia s-a clasat pe locul al doilea, la mică distanță, cu 18 hoteluri, urmată de America de Nord cu șase, America de Sud și Africa cu câte două fiecare și unul în Oceania, scrie Euronews.

Titlul de cel mai bun hotel din lume i-a revenit lui Rosewood Hong Kong, care a cucerit distincția pentru prima oară anul trecut, după ce în 2024 se clasase pe locul al treilea. Clasamentul se află acum la a patra ediție.

Proprietatea, un zgârie-nori cu 413 camere ce se înalță deasupra portului Victoria, a fost lăudată pentru oferta sa gastronomică – 11 restaurante și baruri răspândite pe cele 65 de etaje –, precum și pentru cea de wellness, cu spa-ul Asaya, dispus pe mai multe niveluri, și o piscină infinity, lungă de 25 de metri.

„Faptul că Rosewood Hong Kong își păstrează poziția de lider pentru al doilea an consecutiv subliniază influența constantă a Asiei la cel mai înalt nivel, în timp ce reprezentarea puternică a Europei și cele 10 intrări noi din acest an indică un peisaj hotelier global dinamic, divers și competitiv”, a declarat Faye Huggett, directoare de comunitate a „The 50 Best Hotels”.

„Pe măsură ce «The 50» evoluează, ambiția noastră este să continuăm să promovăm oamenii, locurile și ideile care stabilesc direcția pentru viitorul ospitalității”, adaugă ea.

Cele mai bune hoteluri din Europa

Clasat pe primul loc în 2023, Passalacqua, de pe malul lacului Como, este cel mai bine cotat hotel european pentru al doilea an la rând, situându-se pe locul cinci – cu o poziție mai jos decât în 2025.

Proprietatea, o clădire din secolul al XVIII-lea, are doar 24 de camere și a primit, de asemenea, premiul pentru cel mai bun hotel boutique, pentru al treilea an consecutiv.

Următoarea proprietate europeană ca poziție în clasament este Four Seasons Firenze, aflată pe locul 12.

Atât Italia, cât și Franța au câte șase hoteluri în clasament. Celelalte patru din Italia sunt Casa Maria Luigia din Modena (locul 18), Bulgari Roma (locul 32), Portrait Milano (locul 39) și San Domenico Palace din Taormina (locul 50).

Casa Maria Luigia a fost cea mai bine clasată intrare nouă din clasament, în timp ce San Domenico Palace vă va fi, probabil, familiar drept locul în care a fost filmat cel de-al doilea sezon din „The White Lotus”.

În Franța, patru dintre cele mai bine clasate hoteluri se află la Paris – Hôtel de Crillon (locul 14), Le Bristol (locul 19), Cheval Blanc Paris (locul 20) și Plaza Athénée (locul 41). Hôtel du Couvent din Nisa s-a clasat pe locul 38, câștigând totodată premiul Johnnie Walker pentru arta designului, în timp ce Hotel du Cap-Eden-Roc a ocupat locul 44.

De cealaltă parte a Canalului Mânecii, patru hoteluri din Marea Britanie au intrat în „The 50 Best”, dintre care trei la Londra: Claridge’s (locul 13), Raffles London at The OWO (locul 28) și The Connaught (locul 49). Excepția din afara capitalei britanice a fost Estelle Manor din Witney, care a ocupat locul 43.

Celelalte proprietăți europene din clasament sunt următoarele: Four Seasons Astir Palace din Grecia (locul 27), The Peninsula Istanbul din Turcia (locul 31), Badrutt's Palace din Elveția (locul 36), Hôtel de Paris Monte-Carlo din Monaco (locul 40) și Hotel Sacher Vienna din Austria (locul 42).

Primele 20 de hoteluri din lume

  • Rosewood Hong Kong
  • Capella Bangkok, Thailanda
  • Four Seasons Bangkok at Chao Phraya River, Bangkok
  • Atlantis The Royal, Dubai, Emiratele Arabe Unite
  • Passalacqua, lacul Como, Italia
  • Rosewood São Paulo, Brazilia
  • Mandarin Oriental Qianmen, Beijing, China
  • Upper House Hong Kong
  • Chablé Yucatán, Chocholá, Mexic
  • Mandarin Oriental Bangkok, Thailanda
  • Aman Tokyo, Japonia
  • Four Seasons Firenze, Florența, Italia
  • Claridge’s, Londra, Marea Britanie
  • Hôtel de Crillon, Paris, Franța
  • Jumeirah Marsa Al Arab, Dubai, Emiratele Arabe Unite
  • Capella Sydney, Australia
  • Raffles Singapore
  • Casa Maria Luigia, Modena, Italia
  • Le Bristol, Paris, Franța
  • Cheval Blanc Paris, Franța

Cum se stabilește clasamentul

Clasamentul „The 50 Best Hotels” este decis de o academie formată din 800 de membri. Există 13 președinți de academie, repartizați în 13 regiuni geografice, care își alcătuiesc propriul panel de vot, format din hotelieri, jurnaliști de călătorie, formatori din domeniul hotelier, oameni aflați în călătorii de afaceri și pasionați de turism.

Membrii academiei acordă șapte voturi oricăror hoteluri în care au fost cazați, oriunde în lume (indiferent de regiunea în care locuiesc), în ordinea preferințelor. Votanții trebuie să fi fost cazați în hotelul respectiv în ultimii trei ani.

Toți votanții sunt anonimi, cu excepția președinților de academie, astfel încât să nu existe posibilitatea de lobby, iar rezultatele sunt validate de Deloitte.

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole