Antena 3 CNN Economic Auto Comisia Europeană ar fi decis soarta mașinilor diesel după 2035. Ce urmează pentru șoferi

Comisia Europeană ar fi decis soarta mașinilor diesel după 2035. Ce urmează pentru șoferi

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 22:52 11 Dec 2025 Modificat la 23:34 11 Dec 2025
În anul 2022, UE a decis că, începând din 2035, mașinile noi comercializate în blocul comunitar nu vor mai avea voie să emită CO2. FOTO: Hepta

Comisia Europeană ar fi decis deja să renunțe la controversatul obiectiv privind eliminarea treptată a motoarelor cu ardere internă din 2035. Mașinile noi vor avea voie să emită dioxid de carbon chiar și după 2035, conform surselor citate de Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Sursa citată precizează că președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a dat asigurări ferme președintelui Partidului Popular European, Manfred Weber că nu vor fi interzise motoarele cu ardere internă. Aceasta înseamnă că anumite motoare cu ardere internă pot continua să fie fabricate și vândute după 2035.

Oficialii europeni nu au formalizat încă această decizie, dar urmează să o anunțe în cursul zilei de marți. Mai mult, nici în anul 2040 nu va începe eliminarea mașinilor diesel, pentru că se va renunța la obiectivul de reducere cu 100% a emisiilor pentru mașinile noi.

În schimbul înmatriculării continue a mașinilor noi cu motoare cu combustibil dual, noua abordare a Comisiei impune ca emisiile suplimentare rezultate să fie compensate, de exemplu prin utilizarea oțelului verde în producția de automobile sau a combustibililor regenerabili. Acest lucru, susține Comisia, va asigura că emisiile de CO2 scad la fel de semnificativ ca în cazul unei interdicții stricte a motoarelor cu ardere internă.

Coaliția statelor UE, împotriva interzicerii motoarelor diesel

Amintim că șase lideri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv premierul Italiei, Giorgia Meloni, au solicitat Comisiei Europene să propună o relaxare a normelor comunitare privind emisiile vehiculelor, în ideea de a opri o interdicție de facto a motoarelor cu ardere internă.

În anul 2022, Uniunea Europeană a decis că, începând din 2035, mașinile noi comercializate în blocul comunitar nu vor mai avea voie să emită dioxid de carbon (CO2). Acest lucru ar însemna, practic, că nu vor mai putea fi înmatriculate mașini noi echipate cu motoare cu ardere internă.

În urma criticilor venite atât din partea industriei auto, cât şi din partea unor state membre, Comisia Europeană a anunţat că va revizui regulamentul.

Citește mai multe din Auto
» Citește mai multe din Auto
TOP articole