Antena 3 CNN Life Știinţă Cum arată unul dintre cele mai vechi documente medievale românești. Hrisovul lui Mircea cel Bătrân datează din 1406

Cum arată unul dintre cele mai vechi documente medievale românești. Hrisovul lui Mircea cel Bătrân datează din 1406

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 14:37 27 Aug 2026 Modificat la 16:33 27 Aug 2026

Un document medieval din perioada domniei voievodului Mircea cel Bătrân (1386-1418) în Țara Românească este prezentat pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României. Documentul, scris în limba slavonă și datând din anul 1406, atestă decizia principelui de a da scutiri de taxe vamale Mănăstirii Cozia. 

Voievozii din Țara Românească și Moldova dădeau deseori așezămintelor religioase astfel de beneficii fiscale prin intermediul hrisoavelor (decrete), în general pentru a primi „favorul divinității” sau pentru a-și crește legitimitatea politică.

În ciuda vechimii extraordinare, pergamentul este într-o stare bună și păstrează mai multe elemente definitorii ale unui manuscris medieval, inclusiv formulările de tip „Io, voievod”. Cei de la Arhivele Naționale precizează că sigiliul domnesc nu a supraviețuit secolelor.

„Astăzi vă prezentăm un alt document medieval, păstrat la Arhivele Naționale ale României, de această dată emis de cancelaria domnitorului Mircea cel Bătrân (titulatura corectă este de „domn”; „domnitor” este un titlu modern care s-a folosit oficial doar după Unirea din 1859, fiind folosit doar pentru Alexandru Ioan Cuza și pentru Carol I, până la încoronarea acestuia ca rege, în 1881 - n. red.).

Este vorba de un pergament de dimensiune 37,5 x 36,5 cm, cu pecete atârnată, care însă nu s-a păstrat. Documentul, redactat în limba slavonă și datat în jurul anului 1406, consemnează hotărârea lui Mircea cel Bătrân de a scuti carele Mănăstirii Cozia de plata oricăror taxe vamale, facilitând astfel activitățile economice ale așezământului monahal. 

«În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul, Io Mircea mare voievod și domn, stăpânind și domnind peste toată țara Ungrovlahiei și părțile de peste munți și cele tătărești și herțeg al Amlașului și Făgărașului și domn al Banatului Severinului.

A binevoit domnia mea, cu a sa bunăvoință și cu inima curată și a dăruit domnia mea acest preacinstit și cu frumoasă față, hrisovul de față al domniei mele, mănăstirii sfintei și de viață începătoare Troițe și năstavnicului ei, starețului chir , ca să umble carele mănăstirii în țara domniei mele, iar unde se află vamă sau cumpărată sau necumpărată, nimeni să nu cuteze dintre vameși să se încumete și să împiedice carele mănăstirii.

Cine s-ar încumeta, acela va primi mânia lui Dumnezeu și blestemul sfinților 318 părinți și pedeapsă și urgie de la domnia mea, ca încălcător și neascultător al hrisovului domniei mele și al fiului domniei mele, Mihail voievod.

Io Mircea voievod, din mila lui Dumnezeu, domn»”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale.

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole