În spatele amenințărilor cu bombe la bordul avioanelor care zboară în Europa s-ar putea afla GRU, spionajul militar rusesc, care a urmărit să incendieze și să arunce în aer fabrica de armament Carfil din Brașov, a declarat joi, la Antena 3 CNN, Tudor Păcuraru, colonel SRI în rezervă. Păcuraru a comentat noile incidente, în urma cărora două aeronave, care decolaseră de la Milano, respectiv de la Belgrad, cu destinația București au fost vizate de astfel de amenințări.
Aparatele au aterizat în siguranță iar controalele ulterioare au dovedit că alertele au fost false.
Textul mesajului de amenințare primit de autoritățile italiene suna astfel:
"Sunteți cu toții complici la o conspirație criminală. Vrem să vă distrugem pentru asta. Tocmai din acest motiv, chiar în aceste momente, au fost plasate dispozitive explozive pe următoarele zboruri (...) Zborurile acestea se îndreaptă spre aeroportul vostru. Noi, luptătorii statului masculin, prin acțiunile noastre de astăzi, vom lăsa o amprentă istorie. Regimul vostru feminin își va aminti de asta pentru totdeauna. Explozia va avea loc în 60 de minute. Astăzi, cerul vostru va fi roșu."
Colonel (r) SRI: Rusia nu mai poate plăti soldele militarilor și încearscă să mascheze asta prin atacuri hibride
„Toată presa europeană spune că este vorba de o grupare rusească, fiindcă aceste e-mailuri au venit pe canale rusești. Eu vă spun că, în spate, este o campanie de înspăimântare regizată de spionajul militar rusesc, care a început încă de ieri în Ucraina, unde au reușit să preia controlul echivalentului ucrainean al sistemului RO-ALERT și au lansat, în toată Ucraina, o alertă de atac chimic, bacteriologic și nuclear. Deci, să ne așteptăm ca această campanie să evolueze și la noi. Probabil vor încerca să preia controlul asupra sistemului RO-ALERT și să difuzeze cine știe ce aiureli.
În același timp, Rusia se află într-o situație dificilă. În cursul lunii decembrie, se vor plăti soldele doar celor care sunt pe front. Pentru prima dată de când există Rusia nouă, nu se plătesc salariile armatei. Ca să mascheze acest lucru, de câteva zile, propaganda rusească, în special Pervîi Kanal (Canalul 1, n.r.), principalul post TV de stat, agită ideea unui război împotriva Europei.
Un război de destabilizare în care, cică, rușii ar urma să fie ajutați de Statele Unite. Altă diversiune. Acesta este contextul în care asistăm acum la un război psihologic menit să-i înspăimânte pe europeni. Și nu trebuie să ne lăsăm impresionați de această situație”, a spus Păcuraru.
Colonel (r) SRI: Atacurile asupra firigiderelor și amenințările cu bombă sunt legate
El a amintit că, în prezent, traficul aerian din Rusia este afectat de atacurile ucrainene cu drone, iar Kremlinul încearcă, prin amenințări, să obțină un efect similar în Europa. Colonelul (r) SRI a apreciat că există o legătură între amenințările cu bombă și atacurile cibernetice asupra mai multor dispozitive de refrigerare din țări europene, în urma cărora temperaturile din interiorul acestor aparate au crescut foarte mult, alterând conținutul.
„Evident, există o legătură. În spate este spionajul militar sovietic, pardon, rusesc, care a vrut să dea foc uzinei Carfil Brașov și stocurilor de muniție de acolo, din mijlocul orașului. Așteptați-vă la noi evoluții.
Colegii mei radioamatori semnalează un bruiaj puternic al comunicațiilor cu sateliții, care se întinde de-a lungul frontierelor NATO, practic din Finlanda până la Mangalia inclusiv, traversând România. Asta ar putea să afecteze, dacă va continua, inclusiv GPS-ul telefoanelor mobile sau al mașinilor”, a menționat Păcuraru.