Roverul Perseverance al NASA a găsit pe Marte, în același loc, dovezi ale apelor subterane, lacurilor și fluidelor fierbinți
Publicat acum 10 ore si 53 minute
Polii geografici ai Pământului - punctele prin care trece axa imaginară de rotație a planetei - ar putea fi mult mai puțin stabili decât se credea până acum. Un nou studiu arată că schimbările nivelului mărilor din trecut oferă indicii despre felul în care aceștia s-au deplasat de-a lungul timpului geologic, scrie News Scientist.
Pământul are două perechi principale de poli: polii magnetici, determinați de câmpul magnetic al planetei, și polii geografici, care sunt legați de rotația acesteia. Polii magnetici se află într-o continuă mișcare și sunt adesea la sute de kilometri distanță de cei geografici. Ei se pot chiar inversa complet.
Polii geografici sunt mult mai stabili, dar și ei se pot deplasa ușor, printr-un fenomen numit „deplasare polară adevărată” - true polar wander. Această mișcare este produsă de felul în care tectonica plăcilor și convecția din manta redistribuie lent masa în interiorul Pământului și influențează rotația planetei.
Atunci când rotația Pământului este dezechilibrată, straturile solide exterioare ale planetei încep să se miște pentru a ajuta la găsirea unui nou echilibru. Efectul este deplasarea polilor geografici.
„Crusta și mantaua alunecă, practic, peste nucleu în timpul unui astfel de eveniment”, explică Mathew Domeier, de la Universitatea din Oslo, Norvegia.
Până acum, mare parte din dovezile privind astfel de deplasări proveneau din urmele magnetice păstrate în roci formate cu milioane de ani în urmă. Numai că aceste date au oferit rezultate neclare și uneori contradictorii despre cât de des și cât de ample au fost astfel de episoade.
Domeier și echipa sa au ales, prin urmare, o altă abordare. Cercetătorii au analizat urmele geologice lăsate de schimbările nivelului mării, în căutarea unor modele care ar putea apărea în timpul unei deplasări reale a polilor.
Pentru că apa oceanelor se poate adapta mai repede decât fundul stâncos al mărilor la schimbările forței centrifuge, astfel de evenimente ar trebui să lase în urmă un tipar specific. Nivelul mării ar crește într-o jumătate a emisferei nordice și ar scădea în cealaltă, iar același lucru s-ar întâmpla și în emisfera sudică.
Semnalele din cele două emisfere sunt însă inversate. Astfel, dacă nivelul mării crește în partea vestică a emisferei nordice, va crește și în partea estică a emisferei sudice, rezultând un tipar global asemănător unei mingi de plajă.
„Este un model foarte ciudat, care nu este produs de alte procese ale Pământului”, spune Domeier.
La scara unei vieți umane, astfel de deplasări sunt imposibil de observat. Dar, pe perioade geologice lungi, mișcarea polilor poate modifica distribuția uscatului și a mărilor.
Analizând modelele vechi ale nivelului mării, Domeier și colegii săi au identificat patru perioade în trecutul geologic în care polii geografici s-au deplasat semnificativ, pe intervale de aproximativ 10 milioane de ani: acum 20, 90, 140 și 190 de milioane de ani.
„La scara experienței umane, mișcarea nu pare rapidă”, spune Domeier. „Nu putem estima viteza exactă, dar putem identifica episoade în care rata deplasării polilor a depășit aproximativ 0,6 grade la un milion de ani”.
Potrivit cercetătorului, acest ritm este mai rapid decât viteza cu care se deplasează majoritatea plăcilor tectonice și ar putea fi suficient pentru a influența sistemele climatice.n Mai mult, știm că deplasarea reală a polilor continuă și în prezent, deși probabil nu în ritmul observat în cele patru episoade rapide din trecut.
„Este măsurabilă cu ajutorul sateliților, cu o rată de aproximativ 10 centimetri pe an, dar majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de acest lucru. Astfel de evenimente sunt complet imposibil de observat în viața de zi cu zi”, spune Domeier.
Sabin Zahirovic, de la Universitatea din Sydney, spune că foarte puțini oameni știu că învelișul exterior al Pământului, format din crustă și manta și având aproximativ 2.800 de kilometri grosime, se mișcă în raport cu axa de rotație a planetei.
Studiul arată că schimbările vechi ale coastelor pot oferi o dovadă independentă pentru identificarea deplasărilor reale ale polilor.
„Este o evoluție foarte interesantă, care ne ajută să legăm procesele din adâncul Pământului de schimbările climatice pe termen lung și de variațiile nivelului mării”, spune Zahirovic.