Antena 3 CNN Economic Decizia luată de TAROM. Din vară, compania va închiria avioane

Decizia luată de TAROM. Din vară, compania va închiria avioane

de M.Z.    |   

În criză de avioane de luni de zile, TAROM va închiria, din vară, două aeronave, după ce compania a fost nevoită să renunţe la mai multe curse tocmai pentru că nu deţine suficiente aparate de zbor, potrivit Libertatea.ro.

„S-au purtat discuţii cu două companii, cu doi actori mari de pe piaţa aeronavelor, urmând ca în cursul acestei săptămâni să finalizăm discuţiile şi cu cel de-al treilea. Spre finalul lunii aprilie vom avea rezultatul”, a spus ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

TAROM zboară în prezent cu 21 de avioane cumpărate în perioada 1993 – 2009: nouă ATR-uri, patru Airbus şi opt Boeing, după ce în toamna anului trecut a tras pe linie moartă două aeronave achiziţionate la începutul anilor 90, prea vechi să mai fie folosite. Cum n-au putut fi înlocuite rapid, compania s-a văzut nevoită să-şi reducă numărul de zboruri.

Subiecte în articol: Tarom inchiriere
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște