Antena 3 CNN Politică Discuții aprinse în Consiliul European despre aderarea României la spațiul Schengen

Discuții aprinse în Consiliul European despre aderarea României la spațiul Schengen

Conducerea blocului comunitar sprijină pe deplin aderarea României, de anul viitor, la spaţiul Schengen. După încheierea întâlnirii, preşedintele Iohannis, s-a arătat optimist, spunând că se aşteaptă la o aderare deplină la spatiul de liberă circulatie, anul viitor.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

În şedinţa Consiliului European, situaţia României a fost adusă în dicuţie de două ori.

Prima referire a fost făcută la începutul discuţiilor, atunci când preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat dezamăgirea pentru votul de săptămâna trecută, de la Consiliul JAI.

Câteva ore mai târziu, preşedintele României a abordat această temă în faţa şefilor de stat şi de guvern.

De asemenea, preşedintele României a spus că, în decurs de două zile, a discutat despre ţara noastră cu mai mulţi lideri europeni, inclusiv cu Karl Nehammer, cancelarul Austriei.

În cadrul acestor discuţii, Klaus Iohannis a subliniat faptul că România nu este o ţară de tranzit pentru migraţie şi nici nu produce migraţie pentru Austria.

În plus, preşedintele Românei este sigur că, pe parcursul anului 2023, România şi Bulgaria vor accede la spaţiul Schengen.

Cel mai optimist scenariu pentru România este acela că vom intra în Schengen  după luna martie, atunci când va avea loc următorul Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne.

Cu toate acestea, aderarea României va depinde de acordul Suediei, fiind ţara care va prelua, de la 1 ianuarie, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

Mai mult, dacă Suedia ar fi de acord, următorul pas este schimbarea poziţiei Austriei, ceea ce înseamnă că vor fi necesare, timp de 3 luni, negocieri intense, care să determine schimbarea votului.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!