România se întoarce de la 2026 World Aerobatic Championships cu un rezultat excepțional. La individual, Romain Fhal a obținut medalia de argint, iar la echipe, România s-a clasat pe locul 3, după Franța și SUA. „Aceste rezultate stau mărturie a muncii titanice depuse în timpul cantonamentelor, a unor strategii bine gândite și aplicate întocmai și, nu în ultimul rând, a pasiunii și iubirii pentru acest sport”, a transmis Romanian Aerobatic Team, într-o postare pe Facebook.
La individual, cel mai bun loc al României a fost cel secund: Romain Fhal, s-a clasat pe locul 2, Vlad Alexandru Popescu pe locul 9, Dan Stefanescu pe locul 11, Valentin Caval pe locul 19 și Laszlo Ferencz pe locul 21.
„Clasificarea lui Romain pe locul 2 este cel mai bun rezultat obținut din istoria acrobației aeriene din România. Sportivul nostru a obținut și o medalie de aur la proba 1 și o medalie de argint la a 3-a probă.
Participarea la această competiție a însemnat un efort susținut din partea instituției și a personalului pentru antrenamente, asigurarea suportului logistic, toate resursele necesare, dar prin activitatea noastră promovăm tradiția acrobației aeriene din România în întreaga lume”, a transmis George Rotaru.
Campionatul Mondial de Acrobație cu Avionul, clasa Unlimited, s-a desfălurat în perioada 23 august – 2 septembrie, în Iowa, SUA. Timp de o săptămână, concurenții au participa la o serie de probe menite să le testeze precizia, concentrarea și capacitatea de a controla aeronava în timpul unor manevre complexe.
România vine după performanțele obținute anul trecut la Campionatul Mondial de Acrobație cu Avionul, clasele Advanced și Intermediate de pe aerodromul Sármellék din Ungaria.
La clasa Advanced, Valentin Caval a obținut medalia de bronz, cu 8.438,96 puncte și un procentaj general de 78,275%.
Pilotul român a încheiat competiția pe locul al treilea, după francezii Maxime Orth și Paul Chesneau.
Rezultatul cel mai spectaculos al delegației române a fost însă obținut la clasa Intermediate, unde piloții români au ocupat toate cele trei locuri de pe podium.
Sebastian Dan a câștigat titlul mondial, urmat de Andreea Bănesaru, pe locul al doilea, și Lucian Drăguș, pe locul al treilea.
Campionatele de acrobație aeriană se organizează din 1960, când a avut loc primul Campionat Mondial de Acrobație Aeriană la Bratislava, în Cehoslovacia. Competiția s-a diversificat în prezent în mai multe categorii, inclusiv „Advanced” și „Unlimited” la avioane cu motor și planoare, Campionatele Mondiale YAK-52 și o nouă serie FAI Elite.