Antena 3 CNN Actualitate Social Feri Predescu, jurnalista condamnată în ţară pentru că l-a criticat pe Mazăre, a câștigat procesul la CEDO. Cât va trebui să îi plătească statul român

Feri Predescu, jurnalista condamnată în ţară pentru că l-a criticat pe Mazăre, a câștigat procesul la CEDO. Cât va trebui să îi plătească statul român

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a anunțat că România a încălcat dreptul la libera exprimare jurnalistei Feri Predescu. Aceasta a fost condamnată în 2007 pentru ca l-a criticat pe primarul Radu Mazare într-o emisiune televizată.

Potrivit HotNews, Radu Mazăre a cerut și primit despăgubiri de peste 50.000 de lei de la jurnalistă, după o decizie a justitiei române care, așa cum a stabilit CEDO, încalcă Articolul 10 din Convenția Europeană a drepturilor omului. Statul român va trebui să îi plătească lui Feri Predescu despăgubiri în valoare totală de 18.500 de euro.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Razie de amploare în Bucureşti şi Ilfov: peste 720 de amenzi