La doar câteva ore după ce Guvernul a anunțat că Ilie Bolojan a luat act de revendicările protestarilor din Piața Victoriei, premierul interimar a revenit cu un al doilea mesaj pentru fermieri. Prim-ministrul a declarat că nu există nicio scuză pentru cei care au deturnat protestul și au instigat la violență. Ilie Bolojan a adăugat că se încearcă atragerea României „într-o destabilizare periculoasă” și a făcut apel la unitate. „Nu ne putem permite să ne pierdem unii de alții”, a scris premierul pe Facebook.
Ilie Bolojan a denunțat violențele din Piața Victoriei, sugerând că instigatorii fac parte dintr-o operațiune mai mare de „destabilizare” a țării noastre.
„Simțim cu toții tensiunea din societate, prinsă între crize suprapuse care par că nu se mai termină. Protestele pașnice sunt o manifestare a democrației. Nimic însă nu îi poate scuza pe cei care deturnează aceste manifestări și instigă la violență. Cei care încearcă să atragă România într-o destabilizare periculoasă trebuie să înțeleagă că nimeni nu câștigă atunci când țara este dezbinată prin ură și interese partinice”, a scris premierul pe Facebook.
Prim-ministrul interimar a făcut apel la unitate.
„Nu ne putem permite să ne pierdem unii de alții. Reușim doar împreună, cu răbdare, cu înțelepciune și cu încredere. Cu toții ne dorim același lucru: o Românie mai bună pentru fiecare.
Vă asigur că atât eu, cât și Guvernul, facem cu bună-credință și responsabilitate tot ceea ce ne stă în putere pentru ca România să traverseze cât mai bine această perioadă. Ascultăm societatea și răspundem concret, în măsura în care este posibil și întotdeauna în interesul țării”, a mai scris Bolojan.
Protestul fermierilor din Piața Victoriei
a degenerat în violențe marți după-amiază. Protestatarii au încercat să forțeze intrarea în guvern, au rănit un jandarm și au încercat să distrugă o mașină a Jandarmeriei. Ei au fost respinși, în cele din urmă, de forțele de ordine, care au folosit masiv gaze lacrimogene.
După câteva ore de calm, violențele au fost reluate, după ce mai multe persoane au început să arunce cu pietre, bâte, bucăți smulse din borduri și din șinele de tramvai în jandarmi. 30 de manifestanți violenți au fost reținuți până la această oră, inclusiv
liderul instigatorilor.