Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Mâncare de slăbit: O fibră care stimulează eliberarea GLP-1, hormonul care potolește foamea, a primit aprobare de folosire în alimente

Mâncare de slăbit: O fibră care stimulează eliberarea GLP-1, hormonul care potolește foamea, a primit aprobare de folosire în alimente

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 18:01 03 Iul 2026 Modificat la 18:01 03 Iul 2026
Alimente care conțin fibre. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Visul celor care își doresc să slăbească mâncând devine realitatea. O formă de fibră alimentară care stimulează eliberarea hormonului GLP-1, cunoscut pentru rolul său în reducerea senzației de foame, a fost declarată sigură pentru consum de către Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA). Decizia deschide calea introducerii ingredientului în produse alimentare precum pâine, cereale, smoothie-uri și băuturi funcționale, posibil chiar din următorul an, potrivit NewScientist.

Noul ingredient, denumit inulin propionate ester (IPE), a fost dezvoltat de cercetători de la Imperial College London și Centrul pentru Științele Izotopilor (SUERC) al Universității din Glasgow. Acesta este conceput pentru a preveni creșterea treptată în greutate prin reglarea apetitului și nu este un medicament pentru slăbit.

Cum funcționează IPE

IPE combină două ingrediente naturale: inulina, o fibră care se găsește în mod natural în cicoare și ceapă, și propionatul, un acid gras cu lanț scurt produs în mod normal în timpul fermentării fibrelor de către bacteriile intestinale. Ingredientul transportă propionatul direct în colon, unde stimulează receptorii care declanșează eliberarea hormonilor implicați în controlul apetitului, inclusiv GLP-1.

Aprobarea vine într-un moment în care medicamentele bazate pe GLP-1 schimbă modul în care consumatorii privesc alimentația și controlul greutății. Tot mai mulți consumatori caută produse care oferă senzație de sațietate, fără a compromite gustul sau textura, iar piața produselor destinate managementului greutății este în plină expansiune.

Profesorul Gary Frost, specialist în nutriție și dietetică la Imperial College London, afirmă că un surplus caloric redus, dar constant, poate duce în timp la o creștere semnificativă în greutate.

Potrivit acestuia, chiar și un kilogram acumulat anual în perioada tinereții poate favoriza apariția obezității la vârsta mijlocie. Deși un consum mai mare de fibre poate contracara acest fenomen, majoritatea oamenilor nu ating aportul zilnic recomandat.

10 grame de IPE pe zi ajută la reglarea apetitului și poate preveni creșterea în greutate

În cadrul unor studii clinice randomizate, cercetătorii au constatat că administrarea zilnică a aproximativ 10 grame de IPE ajută la reglarea apetitului și poate preveni creșterea în greutate. La persoanele de vârstă mijlocie, consumul zilnic al ingredientului a împiedicat acumularea kilogramelor în plus. În cazul adulților tineri, cercetătorii nu au observat modificări importante ale greutății corporale, însă au remarcat o creștere a masei musculare slabe și o îmbunătățire a compoziției corporale.

Profesorul Douglas Morrison, de la Universitatea din Glasgow, explică faptul că IPE reunește două ingrediente naturale pentru a stimula hormonii care controlează apetitul exact în zona intestinului unde aceștia sunt activați.

El consideră că, deși medicamentele agoniste ai receptorilor GLP-1 sunt eficiente în tratarea obezității, IPE ar putea contribui la prevenirea creșterii lente și constante în greutate, reducând astfel necesitatea unor astfel de tratamente.

Rezultatele studiilor pe termen mai lung indică și alte beneficii potențiale ale ingredientului, printre care menținerea masei musculare, reducerea grăsimii hepatice și efecte favorabile asupra sănătății metabolice și a sistemului imunitar.

Citește mai multe din Viață sănătoasă
» Citește mai multe din Viață sănătoasă
TOP articole