Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că este timpul să se vorbească aplicat de o reducere a taxării pe muncă, o reformă necesară pentru a diminua presiunea pe salariaţi, notează Agerpres.
Sacrificarea a milioane de angajaţi nu este calea social-democraţilor, a transmis liderul PSD, preşedinte al Camerei Deputaţilor, într-un mesaj de 1 Mai.
"Ziua de 1 Mai este despre a fi fermi în a proteja drepturile şi demnitatea celor care muncesc, despre a fi solidari cu ei. Este despre a înţelege neajunsurile tuturor românilor şi de a găsi soluţii pentru creşterea nivelului de trai, într-un climat economic plin de incertitudini. Este despre viziune şi recunoaşterea unui drum care nu duce nicăieri în această formă.
Sacrificarea a milioane de angajaţi nu este calea social-democraţilor, ci doar a unei singure persoane al cărei cinism este vremelnic. Noi luptăm pentru echitate fiscală şi vrem să punem punct poverii nedrepte aruncate pe umerii românilor care muncesc din greu. Este timpul să vorbim aplicat de o reducere a taxării pe muncă, o reformă pe care o considerăm necesară pentru a diminua presiunea pe salariaţi", a spus Grindeanu.
România e printre țările care taxează cel mai mult munca oamenilor
În Europa, ponderea costurilor cu munca preluată de taxe și contribuții sociale variază semnificativ. România este printre țările care au cele mai ridicate niveluri de taxare a muncii fiind pe locul șapte în top zece la așa-zisul „wedge fiscal” sau sarcină fiscală, adică măsurarea costului total al muncii care ajunge la stat prin taxe și contribuții sociale.
„Wedge-ul fiscal” include trei componente: impozitul pe venit, contribuțiile sociale ale angajatului și contribuțiile sociale ale angajatorului. Pe scurt, reflectă nu doar ceea ce câștigă un angajat „pe hârtie”, ci și costul suplimentar suportat de angajator peste salariul brut.
În România acest indice compus ne plasează în top zece al țărilor cu cea mai taxată muncă - coeficientul fiind de 42,8 și fiind depășiți doar de țările dezvoltate din Vestul Europei, precum Belgia, Germania, Franța și Austria. Slovenia și Slovacia, două economii est-europene dar mai avansate decât a României, au și ele taxe mai ridicate.