Antena 3 CNN › Emisiuni › România Inteligentă › Nadia Comăneci și Ciprian Marica, mentorii a 21 de copii talentați. Programul prin care Vodafone caută viitorii campioni ai României

Nadia Comăneci și Ciprian Marica, mentorii a 21 de copii talentați. Programul prin care Vodafone caută viitorii campioni ai României

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:33 30 Oct 2026 Modificat la 12:33 30 Oct 2026
Vodafone caută următoarea generație de campioni ai României. Foto: Captură foto Antena 3 CNN

21 de copii talentați la gimnastică și fotbal vor beneficia, timp de un an, de burse și de îndrumarea a doi mentori de excepție: Nadia Comăneci și Ciprian Marica. Totul a fost posibil datorită programului GEN 10, prin care Vodafone caută următoarea generație de campioni ai României. Pentru această inițiativă, compania a primit premiul Generation of Tomorrow la Gala Winners of the Future, organizată de Antena 3 CNN la Opera Națională București. Distincția recompensează susținerea potențialului copiilor și șansa oferită acestora de a se dezvolta prin sport.

„Avem o misiune, cred eu, generația care a fost, să lase ceva copiilor și să îi ajute. Avem în față o oportunitate care li se oferă de către Vodafone și prin care încercăm să descoperim, să conectăm generații până la urmă, despre asta este vorba. Este foarte adevărat că talentul îți deschide ușa, însă ceea ce face ca tu să continui este munca. Noi ne-am propus să descoperim, să îi ajutăm”, a povestit Ciprian Marica.

GEN 10 a fost lansat pe 22 septembrie și caută copii talentați la gimnastică și fotbal, din marile orașe până în comunitățile mici. Părinții își înscriu copiii pe platforma programului, prin videoclipuri în care cei mici execută exercițiile propuse de echipele Nadiei Comăneci și ale lui Ciprian Marica. La final, 10 fete la gimnastică și 11 băieți la fotbal vor deveni bursieri și vor beneficia, timp de un an, de sprijin financiar, mentorat și îndrumare din partea celor doi campioni. Înscrierile se încheie chiar la finalul acestei luni.

„Cu siguranță aveți poate aproape de casă, poate ați văzut, poate ați auzit de un copil talentat. V-aș ruga să îl îndrumați către GEN 10, site-ul nostru și oportunitatea care i se oferă prin această ocazie, de a beneficia de o bursă de un an de zile, oferită de Vodafone, care cu siguranță le va da și le va deschide o oportunitate fantastică copiilor de a descoperi ceea ce înseamnă fotbalul și sportul de performanță”, a continuat el.

Generația viitorului a fost prezentă și în sală. La gală au venit numeroși copii care practică deja sporturi de performanță.

Gala RO 3.0 Winners of the Future a fost organizată de Antena 3 CNN la Opera Națională București, sub conceptul Human First. Ediția din acest an a adus în prim-plan personalități, lideri, tineri excepționali și companii care, prin performanță, viziune și responsabilitate, contribuie la construirea României de mâine.

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole