Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › O dronă a intrat pe teritoriul României. MApN: Două aeronave de vânătoare și un elicopter militar au fost ridicate de la sol

O dronă a intrat pe teritoriul României. MApN: Două aeronave de vânătoare și un elicopter militar au fost ridicate de la sol

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 08:17 27 Sep 2026 Modificat la 08:44 27 Sep 2026
O dronă a intrat pe teritoriul României în noaptea de sâmbătă spre duminică. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

O dronă a intrat pe teritoriul României în noaptea de sâmbătă spre duminică şi, potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), aceasta a fost detectată în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale. Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert, iar două aeronave F-18 spaniole și un elicopter IAR-330 SOCAT românesc au fost ridicate pentru monitorizarea situației.

Conform informaţiilor oferite de MApN, ținta a pătruns în spațiul aerian românesc cu puţin înainte de miezul nopţii, iar la ora 23:32, locuitorii din Tulcea au primit un mesaj RO-Alert pe telefoane. Drona, despre care nu s-a menţionat provenienţa, a intrat pe la Chilia Veche și a urmat, timp de câteva minute, "un traseu aproape paralel cu brațul Chilia". 

"În noaptea de 26 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană ce evolua în zona localității Chilia Veche, în proximitatea frontierei fluviale. Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 23:32 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită și un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române, au decolat pentru monitorizarea situației", a precizat Ministerul Apărării Naționale în comunicatul postat pe Facebook. 

Semnalul radar a fost pierdut în zona Pardina, iar alerta aeriană a fost ridicată la ora 00:48.

"Potrivit semnalelor radar, ținta aeriană a pătruns în spațiul aerian național în apropiere de  Chilia Veche, urmând pentru câteva minute un traseu aproape paralel cu brațul Chilia. Semnalul radar cu ținta a fost pierdut în zona Pardina. Alerta aeriană a încetat la ora 00.48", a mai precizat MApN.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole