O plajă din Marea Britanie a fost împânzită de tone de banane, aduse la țărm de valuri. Apariția misterioasă a fructelor i-a șocat pe locuitorii din Selsey. Stațiunea îndrăgită de turiști pentru peisajele sale a fost transformată radical, în weekend, localnicii fiind confuzi când au văzut grămezi cu fructele exotice.
Autoritățile britanice au risipit misterul când au anunțat că o navă de marfă numită Baltic Klipper a pierdut 16 containere în timp ce naviga prin Solent, o porțiune de apă aglomerată între Insula Wight și teritoriul continental al Marii Britanii, potrivit BBC.
Majoritatea containerelor transportau banane destinate supermarketurilor din Marea Britanie, dar rapoartele sugerează că unele ar fi putut conține și alte fructe, cum ar fi banane plantain sau avocado.
Mareele au dus fructele spre țărm, iar autoritățile au avertizat oamenii să nu mănânce sau să ia bananele, deoarece acestea ar fi putut fi în apa de mare timp de zile întregi și ar putea fi contaminate.
Conform legislației din Marea Britanie, orice produs adus de valuri de pe o navă naufragiată trebuie raportat către Garda de Coastă a Marii Britanii.
Cum s-a produs incidentul de pe plaja din Selsey
Incidentul s-a produs în timpul unei perioade meteorologice dificile, iar containerele au căzut peste bord și s-au spart după ce au lovit apa.
Agenția Maritimă și de Gardă de Coastă a emis avertismente navelor din zonă. Aceasta a confirmat că niciun membru al echipajului nu a fost rănit, iar containerele transportau „marfă nepericuloasă”.
Consiliile din West Sussex au declarat că șapte containere au fost aduse la iveală în Selsey, două în portul Pagham și două în Bognor Regis.
Garda de Coastă a Marii Britanii a declarat că un elicopter și o aeronavă cu aripi fixe efectuează căutări pentru încărcătura dispărută.
Donna Tretheway care conduce compania care a ajutat la curățarea zonei a spus că „nu au mai văzut nimic la această scară”. Ea a spus că echipa ei a făcut tot posibilul să mențină plaja curată, dar că acest lucru a fost „catastrofal”.
Un rezident local, David Mitchell, a declarat pentru BBC Radio Sussex că a fost o lucrare de curățenie „majoară”, dar că este încântat să vadă grupuri comunitare care ajută.