Antena 3 CNN Politică O sesiune extraordinară a Parlamentului pentru legile cu PNRR ar putea fi convocată la finalul lui iulie. Grindeanu: E obligatoriu

O sesiune extraordinară a Parlamentului pentru legile cu PNRR ar putea fi convocată la finalul lui iulie. Grindeanu: E obligatoriu

M.P.
1 minut de citit Publicat la 20:28 06 Iul 2026 Modificat la 20:28 06 Iul 2026
O sesiune extraordinară a Parlamentului pentru legile cu PNRR ar putea fi convocată la finalul lui iulie. Sursa foto: Antena 3 CNN/ Robert Chirileanu

Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Sorin Grindeanu, consideră ''obligatorie'' organizarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului la finalul lunii iulie pentru a se adopta legile necesare absorbției de fonduri din PNRR, notează Agerpres.

''Îmi doresc ca la final de iulie, și o să facem acest lucru în principiu, înainte mi-aș dori să avem un guvern cu puteri depline, să avem această sesiune extraordinară prin care să votăm legile necesare pentru a mai trage din banii din PNRR. Asta e absolut obligatoriu'', a afirmat Grindeanu la DIGI 24.

În privința unui guvern cu puteri depline, Grindeanu a precizat că PSD este ''deschis'' oricărui fel de dialog, ''doar să își stabilizeze unii cerințele și să nu adauge, în fiecare zi, altceva''.

''E ușor penibil ceea ce se întâmplă și de aceea cred că e absolut normală cererea noastră ca înainte de a face anumiți pași, totuși, să își clarifice lucrurile în interior, în ce for de conducere vor ei, ăsta statutar, nestatutar și așa mai departe. PNL să spună: 'Uite, hotărârile alea patru-cinci pe care le-am dat până acum sunt ușor nerealiste. Ca să mergem înainte, totuși, trebuie să facem o majoritate cu PSD'. 

Și același lucru trebuie să îl facă și USR. Altfel, eu nu cred nimic din ce se propune. Dar absolut nimic. Dovadă ce s-a întâmplat în aceste săptămâni'', a spus Grindeanu.

Întrebat dacă PSD este dispus la o concesie, de a-l accepta pe Ilie Bolojan ca premier, Grindeanu a explicat: ''Când 98% din membrii PSD, din cei care au votat, îți spun că nu, când peste 80% dintre români spun că țara mergea și merge, în continuare, într-o direcție greșită sub un guvern condus de Ilie Bolojan, sunt obligat să spun nu la Ilie Bolojan. Când 281 de parlamentari, număr record, îți spun că trebuie să te duci acasă, ce mai vrei?''.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole