Despăgubiri de 2.000 de euro pentru un bucureștean mușcat de un șobolan pe stradă. Verdictul instanței
Publicat acum 15 ore si 57 minute
Potrivit IPJ Cluj, polițiștii au fost sesizați în noaptea de vineri spre sâmbătă cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la un etaj al Spitalului Militar din municipiul Cluj-Napoca.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit că este vorba de un bărbat în vârstă de 72 de ani din Cluj-Napoca. Cadavrul a fost transportat în vederea efectuării necropsiei la Institutul de Medicină Legală.
Potrivit polițiștilor clujeni, cauza se află în instrumentarea magistraților din cadrul Parchetului Militar Cluj, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit evenimentul, într-un dosar de cercetare penală, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.