Antena 3 CNN › Politică › PNL decide dacă votează Guvernul Luca Niculescu. Crește opoziția în partid la linia anunțată de Bolojan 

PNL decide dacă votează Guvernul Luca Niculescu. Crește opoziția în partid la linia anunțată de Bolojan 

Cătălina Mănoiu
3 minute de citit Publicat la 08:48 17 Oct 2026 Modificat la 10:58 17 Oct 2026
Liberalii decid dacă urmează indicațiile lui Bolojan la votul pentru Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta

Biroul Politic Național al PNL se reunește sâmbătă pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ședința este programată să înceapă la ora 13:00 și se va desfășura online.

Miercuri, grupurile parlamentare ale PNL au decis ca votul să fie în favoarea instalării Guvernului Niculescu, iar partidul să intre în Opoziție. A fost menționată și posibilitatea încheierii unui acord cu premierul desemnat, Luca Niculescu. Decizia finală va fi luată de Biroul Politic Național al partidului.

Pe de altă parte, PNL Iași se revoltă împotriva deciziei lui Bolojan și a anunţat sâmbătă dimineaţa că nu va vota Guvernul Luca Niculescu.

Joi, președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, s-a pronunțat pentru un vot în favoarea noii echipe guvernamentale. El a recunoscut că votul pentru învestirea Guvernului Niculescul ar putea să coste politic partidul și pe el personal, iar liberalii ar putea refuza să se conformeze indicațiilor sale. Pe de altă parte, fără un Guvern funcțional, riscul de țară rămâne ridicat pentru România, a avertizat el.

"Responsabilitatea reală nu este o formulă de discurs, ci măsura lucrurilor pe care le faci atunci când ești pus în situația să plătești un preț. Iar pentru Partidul Național Liberal, un vot pentru învestirea Guvernului Niculescu, adică pentru revenirea PSD la guvernare cu nume de la care nu ai așteptări, ar putea să ne coste nu doar politic, ci și personal. PNL este pus în situația de a deveni parte a soluției unei crize pe care nu numai că nu a provocat-o, dar în care a fost de la început o țintă, inclusiv prin atacurile repetate la care a fost supus", a scris Ilie Bolojan, pe pagina sa de Facebook.

Bolojan: Nu refacem coaliția. Trecem în opoziție

El a punctat că votul liberalilor pentru învestirea Cabinetului Niculescu nu ar însemna o susținere necondiționată.

"Așadar, nu refacem coaliția și nu vom acorda în niciun caz o susținere necondiționată pentru învestitură. Votul nu va fi unul de încredere. Votul va fi pentru ieșirea dintr-o criză lungă pe care România nu și-o mai permite. Responsabilitatea pentru echipa cu care va guverna îi aparține în exclusivitate premierului tehnocrat desemnat de către președintele României. Așa este și normal: domnia sa are datoria de a forma un Cabinet și o majoritate de învestire. Noi vom fi în opoziție și ne vom manifesta ca atare după potențiala învestitură", a subliniat Ilie Bolojan.

"Știm că, de fiecare dată când Guvernul va face ceva greșit, vom putea fi acuzați din cauza acestui vot, chiar dacă opoziția noastră va fi completă. Nu ne putem pune însă mai presus de ceea ce cred că trebuie făcut. Primul criteriu al unei decizii nu poate fi ce ne convine. Când ai o mare răspundere, întâi faci ceea ce trebuie", a conchis el.

Opoziție în PNL la linia anunțată de Bolojan

Unii liberali și-au arătat nemulțumirea că PNL intră în Opoziție, alții au criticat posibilitatea de a vota Guvernul format din mai mulți miniștri de la PSD.

Deputatul Lucian Bode a afirmat că ar fi preferat ca PNL să fie la putere.

Deputatul Dragoș Ciobotaru a opinat că PNL nu poate susține acest "guvern mixt, cu 11 miniștri PSD, în care vicepremierul și ministru al Internelor este o persoană condamnată penal".

"Parcă toată lumea a uitat un lucru esențial: PSD a dărâmat Guvernul, prin urmare, tot PSD ar trebui să își asume responsabilitatea pentru instalarea unui nou Guvern", a spus el.

Parlamentul se reunește marți pentru votul Guvernului Luca Niculescu

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus joi seara, la Parlament, programul de guvernare și lista de miniștri a Cabinetului pe care îl propune, acesta fiind format din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați.

Audierile în comisiile parlamentare ale celor nominalizați în Guvern se vor desfășura luni și marți dimineața. Plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Niculescu se va reuni marți, la ora 14:00

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole