Antena 3 CNN Politică PSD e acuzat că a încălcat protocolul Coaliției. Scandal după votul alături de AUR. Grindeanu: Am anunțat înainte premierul

PSD e acuzat că a încălcat protocolul Coaliției. Scandal după votul alături de AUR. Grindeanu: Am anunțat înainte premierul

A.O.
4 minute de citit Publicat la 21:46 15 Dec 2025 Modificat la 23:38 15 Dec 2025
Moţiunea simplă iniţiată de AUR a fost adoptată cu 74 de voturi „pentru”, 43 „împotrivă” şi o abţinere. Foto: Agerpres

Moțiunea împotriva ministrei Diana Buzoianu încinge spiritele în Coaliția de guvernare. PNL și USR îi acuză pe social-democrați că au încălcat protocolul Coaliției, după ce au colaborat cu AUR în Senatul României pentru adoptarea moțiunii simple. În replică, președintele PSD, care nu a fost astăzi în Parlament, în ziua moțiunilor, le-a transmis că social-democrații l-au anunțat pe premier că aceasta este următoarea lor mișcare, dacă nu o demite pe ministra Mediului. Dominic Fritz, președintele USR, i-a replicat, la rândul său, că Diana Buzoianu „nu pleacă nicăieri”.

În timp ce în Parlament se vota atât moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cât și cea simplă împotriva ministrei Diana Buzoianu, Sorin Grindeanu se afla la Timișoara, unde a participat la redeschiderea uneia dintre cele mai vechi sinagogi din România.

 

„Am anunțat din timp”, a spus șeful PSD. „Nimic surprinzător ceea s-a întâmplat azi, am anunțat din timp că nu votăm moțiunea de cenzură. Nu a surprins pe nimeni”, a adăugat el. 

Grindeanu: Nu am încălcat protocolul Coaliției

Aceeași declarație a făcut-o și în ceea ce privește votul de blam dat ministrei Buzoianu, în Senat, alături de AUR. Sorin Grindeanu a spus că el l-a anunțat pe premierul Ilie Bolojan că dacă nu o demite pe ministra USR, social-democrații vor vota moțiunea simplă depusă împotriva ei. 

„Și acest lucru noi l-am anunțat din timp. Prin acest moment de astăzi, de fapt, noi am marcat managementul catastrofal pe care îl are doamna...domnișoara Buzoianu, doamna ministru Buzoianu (sic!) la minister. Noi am sancționat acest lucru. Eu am anunțat primul ministru săptămâna trecută de decizia noastră.

Nu putem doar pentru că suntem parte a acestei Coaliții să nu amendăm proasta gestiune de la Ministerul Mediului. Îmi pare rău. Statutul de membru într-o Coaliție nu înseamnă că nu vedem lucrurile proaste făcute de doamna ministru.

Săptămâna trecută am anunțat, cum era normal, pe primul ministru. I-am spus că noi dorim să se desființeze această societate de la Prahova, ESZ, demisia sau demiterea directorului Apelor Române și demiterea doamnei ministru. Nimic nou nici aici”, a spus Sorin Grindeanu, la Timișoara. 

Întrebat dacă această colaborare cu AUR înseamnă că PSD se pregătește de o intrare în Opoziție, Sorin Grindeanu a negat, dar a reiterat că scenariul unei ieșiri de la guvernare nu este exclus. 

„Am intrat în acea perioadă de evaluare, i-am transmis premierului ce dorim cu salariul minim, vis a vis de buget și multe alte lucruri. La final de ianuarie, trece perioada de evaluare, cei 5.000 de colegi votăm dacă vom rămâne sau nu. Nu luăm decizii pe repede înainte”, a spus Grindeanu. 

Președintele PSD a spus că a discutat și cu Dominic Fritz, președintele USR. „N-ați văzut?”, a spus liderul social-democraților, referindu-se la faptul că ambii au fost prezenți la redeschiderea singogii din Timișoara. 

„N-am explicații în plus de dat. N-am încălcat cu nimic protocolul. Am anunțat din timp. Am spus ca vrem schimbarea doamnei ministru, nu că avem ceva personal cu domnia sa, managementul dumneai e prost, în continuare 120.000 de oameni nu au apă. Eu cred că am fost clar când i-am spus premierului ce ne dorim, am respectat protocolul”, a conchis Grindeanu.

Dominic Fritz: „Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri” 

La rândul său, Dominic Fritz a declarat că Diana Buzoianu „nu pleacă nicăieri”, după votul din Senat și a insistat că Sorin Grindeanu este dator cu explicații. 

„În primul rând, Diana Buzoianu nu pleacă nicăieri. Va continua reformele, așa cum ne-am asumat în acest Guvern. USR nu pleacă nicăieri. Sorin Grindeanu trebuie să dea explicații de ce a semnat un protocol de coaliție unde ne-am asumat cu toții, inclusiv el prin semnătura lui, că nu vom vota moțiuni. De ce PSD a votat cot la cot cu aur această moțiune....e un semnal politic extrem de nefericit. Dar, din partea noastră nu ne lăsăm distrași, vom continua să luptăm pentru reformele la care se așteaptă România”, a spus Fritz. 

Întrebat cum cataloghează gestul PSD, Fritz a spus că este „evidentă o colaborare cu AUR care încearca să acopere mai multe lucruri. Pe de o parte o lipsa de reforme, pe care și Diana Buzoianu le-a împins, cum e reforma Romsilva, și pe de altă parte, cu siguranță există unii care au interes să nu se mai vorbeascî despre justiție. Să acopere cu fumigene”, a adăugat președintele USR. 

Dominic Fritz a adăugat că are discuții „colegiale constante” cu Sorin Grindeanu, dar că nu poate comenta sau dezvălui ce au discutat în privat. „PSD trebuie să își clarifice poziția, nu poate face și Opoziție și guvernare”. 

Diana Buzoianu: „Nu demisionez” 

Moţiunea simplă iniţiată de AUR, intitulată „Prahova sub asediu. Peste 100.000 de români condamnaţi la sete şi boală sub privirea complice a ministrei mediului, Diana Buzoianu”, a fost adoptată cu 74 de voturi „pentru”, 43 „împotrivă” şi o abţinere.

Senatorii PSD au votat alături de AUR. Semnatarii documentului au solicitat demisia lui Buzoianu, pentru întreruperea alimentării cu apă a 13 localităţi din judeţele Prahova şi Dâmboviţa şi „ignorarea” situaţiei barajelor din România.

Ministrul Diana Buzoianu a anunțat că nu demisionează după acest vot de blam în Parlamentul României. 

„Am asistat la o moțiune bambilici. Rezultatul nu e unul surprinzător: am mers în Parlament, cred că trebuie să fie date toate informațiile necesare. Am spus foarte clar de la început, nu voi ceda, nu îmi voi da demisia, nu voi putea fi șantajată cu funcția”, a spus Diana Buzoianu. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole