Antena 3 CNN Sport Rapid, victorie la limită cu Metaloglobus (2-1), în Superligă

Rapid, victorie la limită cu Metaloglobus (2-1), în Superligă

R.M.
1 minut de citit Publicat la 23:57 22 Aug 2025 Modificat la 23:57 22 Aug 2025
Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni / sursă foto: facebook- Rapid București

Rapid Bucureşti a învins-o pe Metaloglobus Bucureşti cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, în deplasare, la Clinceni, într-un meci din etapa a 7-a a Superligii de fotbal, notează Agerpres.

Rapid a deschis scorul prin Constantin Grameni (16), care a reluat la colţul scurt, după ce fundaşul George Caramalău a respins greşit şutul lui Tobias Christensen. Echipa antrenată de Costel Gâlcă şi-a dublat avantajul la scurt timp (21), prin bosniacul Elvir Koljic, din centrarea lui Christensen.

Nou-promovata a înscris în finalul primei reprize, prin Ely Fernandes (43), care a profitat de ezitarea portarului Franz Stolz la centrarea lui Andrei Sava.

În prima repriză, Rapid a mai avut o ocazie mare, dar portarul George Gavrilaş a respins în bară reluarea lui Koljic la centrarea lui Alexandru Dobre (4).

Metaloglobus a dominat repriza secundă, dar nu a avut decât o singură ocazie, prin Desley Ubbink, al cărui şut din colţul careului mare a fost respins de Stolz.

Rapid a avut două şanse de gol prin francezul Antoine Baroan (78, 85), dar prima oară a tras slab, iar a doua oară a fost imprecis.

FC Metaloglobus Bucureşti - FC Rapid Bucureşti 1-2 (1-2), Arena 1 - Clinceni

Au marcat: Ely Fernandes (43), respectiv Constantin Grameni (16), Elvir Koljic (21).

Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu (toţi din Bucureşti); al patrulea oficial: Ovidiu Robu (Chitila)

Arbitru video: Cristina Mariana Trandafir; arbitru asistent video: Andrei Constantinescu (ambii din Bucureşti)

Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Ştefan Popa (Bucureşti) - LPF

 

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole