Antena 3 CNN Externe Diaspora Român arestat în SUA pentru că a furat bani din bamcomate. Avea 56 de mandate de arestare pe numele său doar în Canada

Român arestat în SUA pentru că a furat bani din bamcomate. Avea 56 de mandate de arestare pe numele său doar în Canada

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:00 09 Sep 2025 Modificat la 12:00 09 Sep 2025
Suspectul a fost arestat după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii americani în zona Houston. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un român a fost arestat în localitatea Plano din Texas, Statele Unite ale Americii, după ce a fost acuzat că fura din bancomatele băncilor cu ajutorul unui sistem ingenios care bloca banii clienţilor în aparat până când suspectul venea şi îi recupera.

Ancheta a început în luna iulie, după ce s-a constatat că cineva a instalat un dispozitiv de blocare a banilor la un bancomat din fața unei bănci de pe Preston Road.

Camerele de supraveghere au surprins imagini video cu suspectul instalând dispozitivul. Mai multe victime au încercat apoi să folosească aparatul, dar nu au mai reușit să-și recupereze banii.

Ionuţ Aurel Iova a fost apoi văzut în imagini întorcându-se la aceeași bancă pentru a îndepărta dispozitivul de blocare și pentru a recupera banii blocați, fugind cu aproape 1.000 de dolari.

Suspectul a fost arestat după ce a fost oprit în trafic de poliţiştii americani în zona Houston.

Poliţistul american Jerry Minton spune că Ionuț Aurel Iova a comis ceea ce anchetatorii numesc fraudă prin metoda "cash-trapping" la bancomat şi a declarat pentru presa din SUA că în 32 de ani de carieră nu a văzut niciodată un sistem atât de ingenios şi inedit: "Am fost investigator de falsuri timp de 32 de ani și nu mai văzusem așa ceva până acum. Este destul de simplu, dar sofisticat. Dispozitivul trebuia fabricat individual pentru acea marcă de bancomat."

Poliţiştii americani au declarat că pe numele românului există mai multe mandate de arestare în Ungaria pentru infracțiuni legate de droguri. De asemenea, mai are în total 56 de mandate de arestare în Canada pentru acelaşi gen de infracţiuni comise în SUA.

Iova este în prezent deținut într-un centru al Departamentului de Securitate Internă din Conroe, Texas, unde aşteaptă să apară în faţa judecătorilor pentru a răspunde pentru faptele sale.

Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole