Antena 3 CNN Actualitate Locale Scandalul gunoaielor din Sectorul 1. Instanța a decis: Contractul Romprest cu Primăria expiră pe 30 iunie. Cine va face salubrizarea

Scandalul gunoaielor din Sectorul 1. Instanța a decis: Contractul Romprest cu Primăria expiră pe 30 iunie. Cine va face salubrizarea

Mia Lungu
10 minute de citit Publicat la 11:26 12 Mai 2026 Modificat la 17:20 12 Mai 2026
Echipă de salubrizare a Romprest, în București. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres Foto

Contractul Romprest cu Primăria Sectorului 1 din București se termină pe 30 iunie, după ce prima încercare a companiei de a muta finalul contractului s-a oprit în instanţă.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis marţi, Tribunalul Bucureşti a respins cererea Romprest privind actul adiţional nr. 6, documentul în baza căruia contractul încheiat cu autoritatea locală ajunge la termen la sfârşitul lunii iunie. Prin contestarea acestuia, operatorul de salubrizare încerca să susţină că actualul contract nu se termină în 2026, ci poate continua până în 2033.

Tribunalul Bucureşti a respins cererea depusă de Romprest în dosarul 5556/3/2026, prin decizia luată pe 8 mai. În dosar, Romprest a cerut instanţei să constate că actul adiţional nr. 6 nu ar produce efecte juridice.

Ce prevede actul adițional nr. 6 dintre Romprest și Primăria Sectorului 1

Actul adiţional nr. 6, semnat în 2012 de ambele părţi, este documentul ce a modificat durata contractului de salubrizare încheiat în 2008 între Consiliul Local al Sectorului 1 şi Romprest. Acesta a permis continuarea contractului de la momentul semnării, fără a fi reziliat aşa cum a cerut, la vremea respectivă, Consiliul Concurenţei.

Contractul iniţial avea o durată de 25 de ani. Prin semnarea actul adiţional nr. 6, durata contractului a fost redusă la 18 ani, pentru că nu a fost construită şi operată o staţie de sortare a deşeurilor în beneficiul Sectorului 1. Termenul rezultat în urma aplicării acestor impuneri legale şi contractuale este 30 iunie 2026.

Romprest a primit aproape 800 de amenzi de la Primărie, în ultimul an

„Decizia judecătorilor confirmă că suntem pe drumul legal. Nici Primăria şi nici Consiliul Local nu lucrează cu improvizaţii şi nu luăm decizii după presiunile făcute prin diminuarea frecvenţelor de curăţenie stradală. Reconstruirea sistemului de salubrizare merge mai departe. Sectorul 1 va avea un serviciu de salubrizare organizat mai eficient şi mai aproape de nevoile oamenilor. Curăţenia stradală şi deszăpezirea trebuie să fie servicii făcute la timp şi verificate permanent”, a declarat Iulian Hatmanu, viceprimar al Sectorului 1.

În 2025 şi anul acesta, Primăria Sectorului 1 a sancţionat Romprest pentru „multiple deficienţe” constatate în serviciul de salubrizare. În 2025, operatorul a primit amenzi de 3.267.700 de lei, iar pentru 2026 valoarea acestora este, până în prezent, de 375.500 de lei.

Cele mai multe sancţiuni de anul trecut au vizat „curăţenia stradală defectuoasă”. Pentru aceste deficienţe au fost aplicate 763 de amenzi, în valoare totală de 2.452.000 de lei. Alte 19 amenzi, în valoare de 780.000 de lei, au fost aplicate pentru „deficienţe în colectarea separată a deşeurilor de la populaţie”. Pentru deszăpezire, în 2025 au fost aplicate zece amenzi, în valoare totală de 31.000 de lei. Au mai fost sancţionate „depozitarea neglijentă a deşeurilor şi deteriorarea infrastructurii de colectare”.

În 2026, cele mai multe amenzi s-au dat pentru că străzile nu au fost deszăpezite la timp

Anul acesta, cele mai multe sancţiuni au vizat neîndeplinirea la termen a operaţiunilor de deszăpezire. Pentru aceste abateri au fost aplicate 55 de amenzi, în valoare totală de 165.000 de lei. Cea mai mare valoare a sancţiunilor de anul acesta a fost însă pentru deficienţe în colectarea separată a deşeurilor: patru amenzi, în valoare totală de 175.000 de lei.

Au mai fost sancţionate utilaje de colectare cu scurgeri, colectarea incompletă, colectarea cu maşină neconformă, deşeurile abandonate pe domeniul public, nerespectarea programelor de salubrizare stradală, întârzierea transmiterii jurnalului de activitate pe timp de iarnă şi starea tehnică a utilajelor de deszăpezire.

La aceste sancţiuni se adaugă penalităţi pentru neefectuarea corespunzătoare a serviciului de deszăpezire în valoare de 3,3 milioane de lei.

„Până în ultima zi a acestui contract, Primăria Sectorului 1 va monitoriza întreaga activitate de salubrizare. Vom verifica modul în care operatorul îşi respectă obligaţiile şi vom sancţiona orice abatere constatată. Serviciul de curăţenie trebuie prestat până la capăt, iar noi ne vom asigura că acest lucru se va întâmpla”, a spus viceprimarul Iulian Hatmanu.

Cine se va ocupa de salubrizare în Sectorul 1, după 1 iulie 2026

După 30 iunie, Primăria Sectorului 1 va prelua etapizat curăţenia stradală şi deszăpezirea prin Urbanzor SRL, societatea cu capital integral public înfiinţată de Consiliul Local.

Compania va gestiona măturatul, spălatul, stropitul, întreţinerea căilor publice şi intervenţiile de iarnă.

Colectarea deşeurilor menajere nu va intra în atribuţiile Urbanzor, ci va fi delegată separat, prin licitaţie, unui operator specializat.

Din 2027, cetățenii vor plăti pentru ridicarea gunoiului menajer. Valoarea taxei nu a fost încă stabilită. 

Poziția Romprest

Compania Romprest a transmis marți un drept la replică, redat integral mai jos:

Comunicatul Romprest din 12 mai 2026

Primăria Sectorului 1 încearcă să rescrie realitatea faptica în conflictul cu Romprest: singurele hotărâri definitive sunt cele care obligă instituția să plătească zeci de milioane de lei

Într-o nouă încercare de manipulare a opiniei publice, Primăria Sectorului 1 a ales să prezinte triumfalist o soluție procedurală provizorie drept o „victorie definitivă” împotriva Romprest, deși instanța nu a analizat fondul cauzei, iar adevăratele hotărâri definitive dintre părți sunt cele care obligă instituția să achite datorii uriașe către operatorul de salubritate.

Această conduită constituie o comunicare neloială prin care Primăria Sectorului 1 subminează și încearcă să se substituie autorității instanțelor de judecată, denaturând cu bună știință adevărul judiciar. Este o tentativă de intoxicare publică agresivă, în condițiile în care nicio instanță nu a soluționat pe fond durata contractului sau validitatea clauzelor acestuia.

Comunicatul transmis de Primărie în data de 12 mai 2026 nu reprezintă o informare onestă a cetățenilor, ci o tentativă evidentă de a distorsiona realitatea juridică și contractuală a unui conflict pe care chiar administrația locală l-a provocat și îl întreține de ani de zile prin blocaje financiare, sancțiuni contestabile și refuzul sistematic de a respecta obligațiile asumate, inclusiv cu costuri semnificative pentru Primarie constand in actualizari de debite si penalitati de intarziere, asa cum sunt mentionate mai jos.

Pentru corecta informare a opiniei publice, Romprest face următoarele precizări esențiale:

1. Instanța NU a stabilit „finalul” contractului la 30 iunie 2026

Afirmația Primăriei conform căreia „Romprest pierde în instanță” este falsă și construită deliberat pentru a crea impresia unei decizii definitive care, în realitate, nu există.

Acțiunea formulată de Romprest în dosarul nr. 5556/3/2026 nu a urmărit „prelungirea artificială” a contractului, așa cum susține Primăria, ci clarificarea efectelor juridice ale Actului Adițional nr. 6 și constatarea faptului că anumite condiții prevăzute în acel act nu au fost niciodată îndeplinite.

Mai exact, litigiul viza exclusiv:

constatarea neîndeplinirii unor clauze obiective din Actul Adițional nr. 6;

precum și, în subsidiar, constatarea faptului că Romprest deține în proprietate o stație de sortare — element care bloca oricum aplicarea unor reduceri suplimentare ale duratei contractului.

Tribunalul București nu a analizat fondul cauzei și nu a tranșat legalitatea sau durata contractului. Instanța a admis exclusiv o excepție procedurală de inadmisibilitate.

Cu alte cuvinte, nu există astăzi o hotărâre definitivă care să confirme versiunea prezentată public de Primăria Sectorului 1, hotărârea pronunțată nefiind executorie și fiind supusă recursului.

Transformarea unei soluții procedurale de etapă într-o presupusă „victorie decisivă” spune mai multe despre strategia de comunicare a Primăriei decât despre realitatea juridică a dosarului.

Prezentarea unei decizii procedurale drept un fapt împlinit reprezintă o manifestare care arată un dispreț profund față de puterea judecătorească. Acest demers este utilizat exclusiv în scopul punerii unei presiuni publice asupra magistraților, în speranța de a influența actul de justiție și de a crea o percepție falsă în fața cetățenilor și a autorităților statului.

2. Adevăratele hotărâri definitive: Primăria este obligată să plătească

În timp ce Primăria vorbește public despre „înfrângeri” imaginare ale Romprest, instituția evită să spună cetățenilor un lucru esențial:

Singurele hotărâri judecătorești definitive și executorii dintre părți sunt cele care obligă Primăria Sectorului 1 să achite datorii masive către operatorul de salubritate.

La acest moment, autoritatea contractantă înregistrează:

peste 56 milioane lei reprezentând facturi restante de salubritate care constituie titluri executorii;

peste 103 milioane lei penalități contractuale;

iar cea mai veche factură neachitată are scadența depășită cu peste 2050 de zile.

În ciuda existenței unor hotărâri definitive, Primarul Sectorului 1 refuză în continuare punerea lor în executare.

Această abordare este o continuare a aceleiași politici de dezinformare și de dispreț manifestată de administrația locală până în prezent. Prin acest comportament, sunt nesocotite sistematic toate hotărârile judecătorești definitive favorabile Romprest, hotărâri care au stabilit deja legitimitatea poziției contractuale și procesuale a operatorului.

Aceasta este realitatea pe care administrația locală încearcă să o împingă în plan secund prin conferințe de presă și comunicate triumfaliste.

3. „Sancțiunile” invocate de Primărie fac parte dintr-un mecanism de presiune financiară

Primăria Sectorului 1 prezintă public aplicarea de amenzi și penalități ca pe o dovadă a „disciplinării operatorului”.

În realitate, aceste măsuri fac parte dintr-un mecanism continuu de presiune financiară exercitat asupra companiei, în condițiile în care multe dintre presupusele obligații încălcate aparțin chiar autorității locale, care refuză să își îndeplinească propriile responsabilități privind organizarea și funcționarea serviciului public.

Mai mult:

Primăria a reținut ilegal din facturile curente suma de peste 8,96 milioane lei, în baza unui act administrativ caduc și refuză nejustificat eliberarea garanției de bună execuție în valoare de aproape 9 milioane lei.

4. Reducerea unor servicii este efectul direct al neplății cronice

Reducerea anumitor frecvențe și cantități de servicii nu reprezintă o „scădere arbitrară a calității”, așa cum susține administrația locală, ci consecința directă a refuzului sistematic al Primăriei de a achita serviciile prestate.

Romprest a notificat legal Primăria și instituțiile competente asupra reducerii unor prestații începând cu data de 30.04.2026, măsură corelată strict cu nivelul resurselor financiare pe care autoritatea alege să le plătească efectiv.

În ciuda acestor blocaje financiare fără precedent, colectarea deșeurilor de la utilizatorii casnici și noncasnici continuă în regim normal, din respect pentru cetățeni și pentru protejarea sănătății publice.

Romprest Service SA solicită public Primăriei Sectorului 1 să înceteze campania de dezinformare, să respecte hotărârile judecătorești definitive, să își achite obligațiile financiare și să abandoneze strategia conflictului permanent, purtată pe cheltuiala cetățenilor Sectorului 1.

Operatorul va continua toate demersurile legale necesare, rămânând profund convins că, în final, actul de justiție va consacra — așa cum a făcut-o de fiecare dată — legalitatea și justețea poziției sale.

Când a început scandalul gunoaielor din Sectorul 1

Scandalul dintre Romprest și Primăria Sectorului 1 este unul dintre cele mai lungi și controversate conflicte administrative din București, legat de contractul de salubrizare al Sectorului 1.

Conflictul își are originea în contractul semnat în 2008 între Primăria Sectorului 1 și Romprest pentru servicii de salubrizare (ridicare gunoi, măturat stradal, deszăpezire etc.). Contractul era pe termen foarte lung și cu valori foarte mari, iar ulterior a fost modificat prin mai multe acte adiționale. 

Scandalul a explodat public însă în 2020–2021, după venirea la primărie a lui Clotilde Armand. Noua administrație a susținut că tarifele Romprest erau umflate, anumite servicii erau facturate fără bază legală, iar contractul producea prejudicii foarte mari pentru bugetul local. 

În 2021, Romprest a refuzat să mai ridice gunoiul în Sectorul , după ce Primăria nu a mai plătit facturile

În 2021 au apărut primele crize majore ale gunoiului neridicat din Sectorul 1, după ce primăria a refuzat plata unor facturi considerate nejustificate, iar Romprest a redus sau suspendat unele servicii.

Administrația Armand a susținut că Romprest factura prea mult, unele majorări de tarif ar fi fost ilegale, contractul era dezavantajos pentru sector și existau prejudicii uriașe pentru bani publici. 

În 2021, Direcția de Inspecție Economico-Financiară din Ministerul Finanțelor a spus că Sectorul 1 ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 243 milioane lei prin modul de derulare al contractului. 

Ulterior, au existat și anchete DNA privind aprobarea unor tarife și plăți din mandatul fostului primar Daniel Tudorache. Procurorii au vorbit despre un prejudiciu estimat la aproape 944 milioane lei. 

Poziția Romprest

Romprest a spus constant că:

  • primăria nu își respectă obligațiile contractuale;
  • facturile restante trebuie plătite;
  • serviciile au fost prestate conform contractului;
  • administrația folosește conflictul în scop politic. 

Compania a acuzat inclusiv „șantaj administrativ” și „denunțare unilaterală” a contractului. 

Lupta în instanță: Romprest vs. Primăria Sector 1

Au existat multe procese separate, dar cele mai importante decizii au fost:

1. Instanțele au obligat Primăria să plătească facturile restante către Romprest

În 2021, Judecătoria Sectorului 1 a admis executarea silită cerută de Romprest pentru recuperarea unor datorii. 

Ulterior, în 2025, instanța a decis definitiv că Primăria Sectorului 1 trebuie să plătească aproximativ 79 milioane lei către Romprest, plus penalități foarte mari pentru întârziere. 

2. Instanțele nu au anulat complet contractul

Deși administrația Sectorului 1 a încercat să reducă sau să încheie relația contractuală, contractul Romprest a rămas în mare parte în vigoare ani la rând, iar compania a continuat să opereze în sector. 

3. Tribunalul București a decis durata contractului

În 2026 au apărut primele informații că durata contractului ar urma să fie redusă în urma unor decizii și interpretări judiciare, iar Consiliul Local Sector 1 a votat încetarea contractului înainte de termenul inițial (2033). Romprest a contestat această măsură, acțiune care a fost acum respinsă de judecători.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole