Antena 3 CNN Be EU Situaţia din Ucraina, principalul subiect în Parlamentul European

Situaţia din Ucraina, principalul subiect în Parlamentul European

Parlamentul European este reunit săptămâna aceasta în plen, la Strasbourg. Principalul subiect de discuţie este situaţia din Ucraina.

de Georgiana Adam    |   

Eurodeputaţii au dezbătut rolul Europei într-o lume în schimbare şi situaţia securităţii continentului în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, şi cu Josep Borell, şeful politicii externe a Uniunii Europene.

Roberta Metsola a subliniat, în alocuţiunea sa, că trebuie ca Uniunea Europeană să facă paşi pentru a răspunde invaziei Rusiei şi încercărilor Kremlinului de a destabiliza ordinea europeană în materie de securitate.

"Trebuie să reevaluăm rolul Europei în această nouă lume. Trebuie să ne intensificăm investiţiile în domeniul apărării şi al tehnologiilor inovatoare. Este momentul să luăm măsuri decisive pentru a asigura securitatea tuturor europenilor", a spus Preşedintele Parlamentului European.

Aşadar, Parlamentul European solicită mai multe eforturi de apărare din partea Uniunii Europene, dar şi măsuri suplimentare pentru a reduce dependenţa energetică a Europei de Kremlin.

Josep Borell, şeful politicii externe a Uniunii Europene, a subliniat, la rândul său, modul în care războiul în curs îşi va lăsa amprenta asupra istoriei. Acesta a subliniat că Uniunea Europeană şi cetăţenii săi trebuie să depună, în cele din urmă, un efort colectiv pentru a-şi reduce dependenţa energetică de Rusia. 

La finalul acestei săptămâni va avea loc la Versailles, o întâlnire a şefilor de stat şi de guverne, care vor discuta despre noi sancţiuni posibile la adresa Rusiei.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic