Partidul Național Liberal a votat, în unanimitate, luni seara, propunerea făcută de Ilie Bolojan pentru Ministerul Educației. Viitorul ministru va fi Mihai Dimian, rector al Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava.
„Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a reunit luni, 2 martie, începând cu ora 18.00, în format online, pentru a analiza o serie de teme aflate pe agenda politică și guvernamentală a partidului. În cadrul ședinței, unul dintre punctele discutate a vizat nominalizarea candidatului pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării.
La inițiativa președintelui PNL și premierului României, Ilie Bolojan, a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării domnul profesor universitar doctor Mihai Dimian, rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Propunerea PNL pentru portofoliul Educației, domnul Mihai Dimian, a prezentat în cadrul ședinței BPN viziunea sa asupra reformării și dezvoltării acestui domeniu.
Rectorul Mihai Dimian este susținut de Partidul Național Liberal în calitate de independent, cu misiunea de a contribui la dezvoltarea sistemului de învățământ din România în acord cu programul de guvernare, continuând în același timp eforturile de eficientizare a domeniului educației”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.
Propunerea lui Dimian a fost făcută de premierul Ilie Bolojan la două luni de la demisia lui Daniel David. Mihai Dimian este singurul rector care a acceptat propunerea de a fi ministrul al Educației.
Mihai Dimian are 51 de ani și este licenţiat în matematică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (1993-1997) şi în fizică, tot la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (1997-2001). De asemenea, are un doctorat în inginerie electrică, obţinut în Maryland, SUA (2001-2005). El a predat până în 2016 la Universitatea Howard din Washington, iar din 2024 este rector la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.