Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Uniunea Europeană nu va avea nici măcar discuții informale cu Marea Britanie

Uniunea Europeană nu va avea nici măcar discuții informale cu Marea Britanie

Uniunea Europeană nu va iniţia nici măcar discuţii informale cu Marea Britanie înainte ca Londra să declanşeze procedura de ieşire din UE, afirmă Kristalina Gheorghieva, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene, dând asigurări că acordul cu britanicii va fi corect.

"Nu este posibil să avem nici măcar discuţii informale, deoarece este necesar să avem claritate în privinţa parcursului pe care îl va avea Marea Britanie", a declarat Kristalina Gheorghieva, comisarul UE pentru Afaceri Bugetare şi Resurse Umane.

"Nu pot vedea cum putem discuta despre situaţii ipotetice în chestiuni de o asemenea importanţă", a subliniat comisarul bulgar, explicând că negocierile informale ar influenţa decizia Londrei.

Gheorghieva a explicat că negocierile cu Marea Britanie vor fi dure, dar corecte. "Nu vreau ca oamenii să rămână în Uniunea Europeană pentru că se tem de sancţiuni în cazul ieşirii. Vreau să rămână pentru că în UE sunt mai puternici", a spus Gheorghieva, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: Brexit Marea Britanie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere