Antena 3 CNN Economic Anunțul ministrului de Finanțe despre pensiile speciale. "Vor fi impozitate"

Anunțul ministrului de Finanțe despre pensiile speciale. "Vor fi impozitate"

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a vorbit, astăzi, în exclusivitate la Antena 3, despre cum se desfăşoară analiza pentru pensiile speciale. "Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituțiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere și deciziile Curții Constituționale", a declarat Adrian Câciu, care a precizat că pensiile speciale vor fi impozitate.

Anunțul ministrului de Finanțe despre pensiile speciale. "Vor fi impozitate"
Sursa foto: Antena 3
de Iulia Gorgorin    |    21 Iul 2022   •   19:47

Invitat în cadrul emisiunii "În faţa naţiunii", ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a declarat, că în momentul în care analiza privind pensiile speciale va fi finalizată, ea "va fi prezentată coaliției cu toată argumentația și juridică, economică și fiscală".

Adrian Câciu: "Analiza din cadrul Ministerului de Finanțe este în derulare"

"Sunt două aspecte. Discuția legată de pensii în general, fie că sunt ele pensii pe contributivitate, pe pilonul 1 - pensii militare de stat sau indemnizații de altă natură, care intră oarecum în ceea ce înseamnă jalonul din PNRR cu reforma sistemului de pensii, indiferent de sistemul de cotizare și a doua sau care vine în conexiune cu acest această reformă, partea de impozitare a acestor venituri. Analiza din cadrul Ministerului de Finanțe este în derulare. Sunt o serie de simulări care au loc, sunt o serie de date care se strâng. Lucrăm împreună cu toate instituțiile implicate pentru că trebuie să ai date. Pe de altă parte, analiza are în vedere și deciziile Curții Constituționale. Știți că acest subiect a făcut obiectul a numeroase contestații la Curtea Constituțională. 

Adrian Câciu îi dă dreptare premierului Nicolae Ciucă

Deci abordarea nu poate fi una oarecum simplistă sau etatistă. Trebuie foarte bine așezată și argumentația, dar și și elementele de modelare fiscală și economică. Iar din perspectiva aceasta, împreună cu Ministerul Muncii și cu celelalte instituții, analiza se conexează la elementele de obiect ale fiecărui sistem de pensii pe care îl analizăm. Pe de altă parte, premierul are foarte mare dreptate. În momentul în care intri într-o zonă de praguri de impozitare diferite ale veniturilor, trebuie să ai și un sistem. De altfel, a fost făcut obiectul și discuții pe ceea ce am făcut ca ajustare fiscală. Trebuie să și un model și un mod digital de monitorizare a veniturilor pentru a putea să stabilești care este cuantumul veniturilor totale, pentru a vedea dacă se depășește un anumit prag, dacă se intervine un prag de venituri și dacă se intervină cu un alt prag de impozitare. 

Adrian Câciu: "Decizia va fi anunțată de liderii coaliției"

Deci analiza este puțin mai largă decât aparent. În media am observat termene sau se poate face peste noapte, dar atunci când este gata va fi prezentată coaliției cu toată argumentația și juridică, economică și fiscală, iar decizia politică va fi luată în calculul coaliției și va fi anunțată de liderii coaliției. Nu este mâine, pentru că eu aș vrea să aș vrea să avem la finalul acestei dezbateri până la urmă, pentru că e și o dezbatere care se naște ca subiect, să avem și o soluție care să nu se mai blocheze vreodată, sau să fie foarte clar ce anume intră în reforma pensiilor.

Câciu: "Pensiile militare de stat au un statut, mai ales din perspectiva faptului că noi suntem țară membră NATO"

 Deci trebuie să privești statutul, nu să pui o sintagmă, care e o sintagmă pur politică, care a fost pusă de-a lungul timpului - pensii speciale. La fiecare tip de venit de acest gen are o lege la bază şi atunci fiecare trebuie urmărit pe modul în care s-a născut ca tip de venit. Trebuie să cântărim de două ori, pentru că dacă vii cu o soluţie care ulterior, peste o lună sau două se dovedeşte a fi una nefezabilă, devii necredibil în intervenţia pe care tu ai făcut-o ca stat, ca Guvern, ca Parlament asupra unui anumit subiect. Impozitarea va exista", a declarat Adrian Câciu, în exclusivitate la Antena 3.

Citiţi şi: Ciucă vrea păstrarea pensiilor militare: "Ele sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale
 

×
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close