Constanța retrăiește magia! Festivalul Mamaia 2025 aduce pe scenă nume mari ale muzicii românești, iar una dintre cele mai așteptate apariții este cea a Paulei Seling – o voce inconfundabilă, o artistă complexă și o iubitoare a tradițiilor. Vineri seara se încheie unul dintre cele mai iubite evenimente dedicate folclorului românesc: Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc "Mamaia".
Pentru Paula Seling, întoarcerea la Mamaia e mai mult decât un recital. E o călătorie înapoi în timp, spre momentul care i-a schimbat viața: „De fiecare dată urc pe scena festivalului de la Mamaia cu mare bucurie, cu o mare nostalgie, cu un dor imens. Pentru că aș putea să consider că debutul meu național a avut loc în 1997, când am câștigat pentru prima dată trofeul Mamaia la interpretare. E o reîntoarcere după atâția ani într-un loc de debut, atât de drag, plin de amintiri”.
În vârstă de 46 de ani, artista nu și-a uitat niciodată rădăcinile din Maramureș. A adus cu ea dorul, tradiția și frumusețea cântecelor: „Eu sunt o mare admiratoare a tradițiilor românești, port în suflet muzica tradițională românească, am studiat la Conservator cu mare drag și cu profunzime tot ce înseamnă moștenirea tradițională românească. Venind din Maramureș, am îndrăgit această latură creativă a poporului român și am purtat peste tot în lume mesajele pe care le-am moștenit din strămoși”.
Ulterior, în cadrul interviului oferit pentru Antena 3 CNN, vedeta a mai precizat: „Am realizat multe prelucrări folclorice ale diferitelor teme emblematice din folclorul românesc, dar am și creat câteva cântece deosebite în aceeași nuanță, pentru a mă considera cumva creator în aceeași dungă. Sunt o mare iubitoare de folclor și mă bucur că doamna Elise Stan și prietena mea bună, Iuliana Tudor, s-au gândit la mine pentru această seară magică (n.r.: joi seara)”.
Publicul o aplaudă pe Paula Seling mereu cu aceeași căldură, iar ea știe să răspundă prin emoție și eleganță.
În 1997, cântăreaţa a câștigat trofeul Mamaia, apoi, a urcat rapid în topuri; a lansat 15 albume și a colabotat cu artiști de renume. În 2010, alături de Ovi, artista Paula Seling a dus România în finala Eurovision cu Playing with Fire.
Astăzi, Paula Seling revine la Mamaia nu doar ca artist consacrat, ci și ca ambasadoare a tradiției românești – purtată cu grație pe scenele lumii.