Antena 3 CNN Economic Companii Rafinăria Lukoil din Ploieşti, în insolvenţă. Tribunalul Prahova a deschis procedura generală

Rafinăria Lukoil din Ploieşti, în insolvenţă. Tribunalul Prahova a deschis procedura generală

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 18:08 26 Aug 2026 Modificat la 18:12 26 Aug 2026
poză în care apare Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti. Sursa foto:agerpres_10654314
Rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploieşti. Sursa foto: Agerpres

Tribunalul Prahova a dispus miercuri deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva Petrotel-Lukoil, dosarul fiind înregistrat pe rolul instanţei în urmă cu două zile, potrivit Agerpres.

"Admite cererea debitoarei. (...) Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei Petrotel Lukoil S.A.. (...) Desemnează administrator judiciar provizoriu pe Dascăl Insolvency SPRL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, cu un onorariu de 3.500 lei. 

Dispune administratorului judiciar să efectueze notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului pentru efectuarea menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie, conform art.99 şi 100 din lege", se arată în decizia publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Tribunalul a fixat şi următoarele termene, astfel:

  • 4.09.2026 – termen pentru depunerea de către lichidatorul judiciar a raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă;
  • 10 zile de la primirea notificării – termen limită de depunere de către creditori a opoziţiilor şi termen de soluţionare a opoziţiilor 10 zile după formularea acestora;
  • 9.09.2026 – termen limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei;
  • 29.09.2026 – termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor;
  • 23.10.2026 – termen limită pentru definitivarea tabelului creanţelor;
  • 3.10.2026 – data şedinţei adunării creditorilor.

"Fixează termen la data de 4.11.2026, şi pune în vedere administratorului judiciar să întocmească un raport lunar cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, conform art.59 din lege. Califică cererea creditoarei Litasco S.A. drept declaraţie de creanţă. Cu apel în termen de 7 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Prahova", se mai menţionează în decizie.

În data de 16 octombrie 2025, Petrotel Lukoil a anunţat oprirea totală a rafinăriei de la Ploieşti pentru revizie capitală.

În data de 22 octombrie 2025, preşedintele SUA, Donald Trump, a impus sancţiuni celor mai mari companii petroliere din Rusia, Lukoil şi Rosneft.

Ministrul Energiei de la acel moment, Bogdan Ivan, a anunţat, în data de 14 aprilie 2026, că a primit confirmare oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la sancţiunile împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrotel-Lukoil, care, prin acest mecanism, în 45 de zile va putea să funcţioneze din nou.

Ulterior, în data de 27 aprilie 2026, Bogdan Ivan, declara că rafinăria Petrotel ar trebui să înceapă să opereze, deoarece s-a primit o scrisoare din partea autorităţilor americane, care trebuia să fie conformă din punctul de vedere al criteriilor.

"S-a primit o scrisoare care trebuia să fie conformă din punct de vedere al criteriilor şi (Petrotel-Lukoil) ar trebui să înceapă să opereze în baza acelei scrisori. (...) Din datele pe care le-am primit de la colegii mei, în mod normal, din momentul în care se ia decizia finală, dar după ce ai deja probele făcute, după ce ai semnate contractele pentru furnizarea de petrol compatibil cu instalaţiile din Petrotel, ar trebui să se producă primele molecule de combustibil", a explicat atunci, pentru Agerpres, fostul ministrul al Energiei. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close