Antena 3 CNN Economic Gramul de aur a ajuns la 703 lei. De ce investițiile în bijuterii nu sunt eficiente: „Au TVA, adaos și plătești și brand-ul”

Gramul de aur a ajuns la 703 lei. De ce investițiile în bijuterii nu sunt eficiente: „Au TVA, adaos și plătești și brand-ul”

Andra Oancea
3 minute de citit Publicat la 14:28 26 Ian 2026 Modificat la 14:28 26 Ian 2026
bijuterii de aur
Incertitudinea financiară şi geopolitică a împins investitorii către active sigure. Foto: Getty Images

După ce cotația aurului a depășit pentru prima dată în istorie 5.000 de dolari pe uncie, în România gramul de aur s-a scumpit luni cu 15,6043 lei (2,27%), până la valoarea de 703,3520 lei, de la 687,7477 lei, în şedinţa precedentă. Consultantul financiar Adrian Asoltanie a explicat, la Antena 3 CNN, că lingourile, monedele sau chiar certificatele digitale reprezintă mijloace eficiente de a investi în aur. Nu recomandă însă investiția în bijuterii.

Incertitudinea financiară şi geopolitică a împins investitorii către active sigure. Consultantul financiar Adrian Asoltanie a explicat la Antena 3 CNN care este cel mai eficient mod de a cumpăra aur. 

„Achiziționarea de aur se poate face sub mai multe forme. Una ar fi cea legată de bijuterii, dar aici nu este neapărat o zonă de investiție, pentru că în general este o formă ineficientă de a cumpăra metal prețios, pentru că ai, de exemplu, TVA. Nu știu câtă lume știe că de exemplu, aurul pentru investiții este sub formă de lingouri de aur. Cum am eu aici un lingou de un gram sau monede pentru investiții din aur, acesta nu are TVA.

Bijuteriile dincolo de TVA mai au și adaos, plătești și brand, și manoperă sau o mulțime de alte costuri. Deci este ineficient să cumperi aur dacă vrei să faci o investiție în metalul prețios. Lingourile și monedele dedicate investitorilor sunt cea mai bună soluție pentru aurul fizic”, a explicat consultantul financiar. 

O altă investiție inteligentă ar fi în aurul digital. 

„Există certificate de aur pe care le găsim listate la bursă și există și ITF-uri, un fel de fonduri mutuale care, de asemenea, urmăresc prețul aurului. În principiu, ca structură de portofoliu, aurul ar trebui să reprezinte undeva între un 5% poate 7,5% din portofoliu unui investitor pe termen lung. 

Aș atrage oarecum atenția că după o creștere de aproape 80% cât a cunoscut aurul în ultimele 12 luni trebuie avută de foarte multă atenție ca și investitor în a intra târziu după părerea mea pe acest activ care iată a consumat deja o creștere foarte puternică. Una din capcanele investitorilor să intre pe un activ târziu și să cumpere pe vârf de piață urmând ca după aceea să scadă”, a explicat Adrian Asoltanie. 

Lingourile de aur de un gram sau chiar mai mari se găsesc și în România la dealeri de metale prețioase oficiali. 

„Marele avantaj este că poți, la acești dealeri oficiali, atât să cumperi, dar poți să și răscumperi, pentru că la un moment dat aceste investiții cel mai probabil se vor reîntoarce în bani fizici.

Uite ca să vă dau un alt exemplu argintul, care de asemenea a avut o creștere fantastică în ultima perioadă 108 dolari pe uncie. Imaginați-vă că argintul în mod normal costă 108 dolari, deci asta înseamnă aproape 500 lei o uncie, cât am eu aici 30 de grame. Dar dacă te duci la amanet, cel mai probabil o să-ți dea 2 lei sau 3 lei pe gram, ceea ce este ineficient. 

Și atunci un investitor trebuie să înțeleagă lucrurile astea. Pe de o parte, de unde cumpără  în cel mai eficient mod posibil și după aceea să posibil și să-l vinzi, să nu-l vinzi în pierdere”, a conchis consultantul financiar. 

Leul s-a depreciat în raport cu euro

Moneda națională s-a depreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,0960 lei, în creştere cu 0,17 bani (0,03%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,0943 lei. 

Comparativ cu dolarul, valoarea leului a crescut, moneda americană fiind cotată la 4,2972 lei, în coborâre cu 4,39 bani (-1,01%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,3411 lei.

Moneda naţională s-a depreciat în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,5322 lei, în creştere cu 4 bani (0,73%) faţă de 5,4922 lei, cotaţia anterioară.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close