Analistul financiar Adrian Negrescu a explicat miercuri, la Antena 3 CNN, că efectul majorării TVA, al creșterii accizelor și al facturilor mari la energie este că oamenii și-au redus consumul. Totuși, asta nu înseamnă neapărat că nu își cheltuiesc banii, ci că fac cumpărături la negru. Economistul a adăugat că, pentru a evita noi creșteri de taxe în 2026 și pentru a aduce mai mulți bani la buget, Guvernul Bolojan trebuie să acționeze pe două direcții la fel de importante: să reducă cheltuielile publice prin reforme dure și să combată eficient evaziunea fiscală, deoarece economia subterană este în creștere în această perioadă de criză.
Consumul în România a scăzut cu 4% în luna august, adică în prima lună în care au fost în vigoare măsurile adoptate de Guvernul Bolojan privind majorarea TVA, creșterea accizei, liberalizarea pieței de energie. Economiștii au spus că este cea mai mare contracție lunară de după criza economică din 2009-2010, excluzând perioada de pandemie.
De asemenea, conform BNR, rata anuală a inflaţiei a crescut în iulie 2025 la 7,84%, de la 5,66% în iunie, iar în august a urcat la 9,85%, peste nivelul prognozat.
„Cifrele ne arată căs untem într-o criză economică în care consumul, principalul motor al economiei, are de suferit de pe urma acestei inflații record la nivel european, de trei ori mai mare decât media europeană, 10%, față de 2 și ceva cât este în țări apropiate de noi.
Avem acest efect al creșterii TVA-ului, al creșterii accizelor, care se vede în vânzările din întreaga economie, peste tot scad vânzările în economie, și asta afectează starea economică. Pe de altă parte vedem această lipsă de reforme dure de care are nevoie zona de cheltuieli publice, acolo e miza din punctul meu de vedere”, a explicat Adrian Negrescu la Antena 3 CNN.
Analistul financiar a atras atenția că abia în luna noiembrie vom afla dacă măsurile luate de Executiv au dus la scăderea deficitului.
„În tot acest tablou, care nu e deloc în culori pozitive, dimpotrivă e un tablou destul de sumbru, toate aceste avertizări legate de posibila creștere a TVA de la 1 ianuarie 2026 sau poate mai târziu, trebuie luate cu o marjă de siguranță.
Știți de ce? Probabil o fotografie corectă a modului în care arată deficitul bugetar după creșterile de taxe, după pachetul 1 și 2, vom avea undeva în luna noiembrie, când vor veni rezultatele la încasările de la buget din luna octombrie. Atunci vom ști exact dacă statul a reușit să adune mai mulți bani din taxele astea, dacă a reușit să taie mai mult din cheltuieli, în așa fel încât să nu ajungem din nou la creșteri de taxe”, a spus Adrian Negrescu.
Întrebat dacă riscăm să trecem printr-o nouă criză ca cea din 2009, analistul financiar a spus că economia României este mult mai puternică acum decât era în urmă cu 16 ani.
„Cred că nu la nivelul respectiv. Economia e mult mia puternică, inclusiv puterea de cumpărare a românilor. Oamenii cumpără mai mult la negru, asta se întâmplă. Inclusiv în comerț se întâmplă acest lucru și de-aia vedem și rezultatele astea destul de slabe. (...) Sper ca Guvernul să pună accent pe reducerea evaziunii și tăierea cheltuielolor și să nu ajungem din nou la creșteri de taxe anul viitor”, a spus Negrescu.
De asemenea, analistul economic a avertizat că prețurile vor continua să crească, iar soluțiile pentru a nu majora iar taxele sunt la îndemâna Guvernului: combaterea evaziunii fiscale și reducerea cheltuielilor publice.
„Dar, într-adevăr, la Antena 3 CNN spuneam acum câteva luni că românii o să ajungă să meargă la hipermarket ca la muzeu, să admire produsele și să nu și le poată permite. Suntem în această situație și s-a dovedit că măsurile precum plafonarea adaosului comercial au fost frecție la picior de lemn.
Prețurile au continuat să crească și vor continua să crească pentru că sunt atât de mult de cauze printre care și creșterea spectauloasă a prețului la energie, încât este greu să stimulezi consumul în momentul de față.
Vom mai avea niște probleme de acest tip, mai ales cu consumul, soluția este reducerea evaziunii, statul, dacă vrea într-adevăr să găsească o soluție alternativă la creșterea taxelor trebuie să intervină, să se ducă cu ANAF-ul și să aducă mai mulți bani la bugetul de stat, să scoată la lumină ecpnomia asta subterană vare crește îm acest moment, ceea ce e extrem de grav pentru starea bugetului și îm general pentru starea economiei”, a conchis Adrian Negrescu la Antena 3 CNN.
