Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Eclipsă parțială de Soare, vizibilă marți din România. Fenomenul va dura peste două ore

Eclipsă parțială de Soare, vizibilă marți din România. Fenomenul va dura peste două ore

O eclipsă parțială de Soare va avea loc pe 25 octombrie și va fi vizibilă din România, de pe întreg teritoriul țării.

Eclipsă parțială de Soare, vizibilă marți din România. Fenomenul va dura peste două ore
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    24 Oct 2022   •   18:53

Eclipsa va începe la ora 12:20 iar în București va atinge momentul maxim la ora 13:38.

Specialiștii avertizează că fenomenul trebuie observat doar cu filtre speciale: filtru de sudură foarte închis la culoare sau filtru Mylar.

Nu încercați să priviți în direcția astrului zilei în perioada eclipsei prin ochelari de Soare sau apelând la alte metode improvizate, pentru că riscați să vă pierdeți vederea! 

Eclipsa parțială din 25 octombrie, vizibilă din toată România

În perioada eclipsei parțiale, acoperirea Soarelui va fie între 33 și 44%.

Zonele în care acoperirea va fi mai mare se află în nord-estul țării.

Din perspectiva observatorului de la sol, eclipsa începe la momente diferite.

Fenomenul va putea fi observat cel mai devreme în nord-vest, la ora 12:20, iar cel mai târziu în sud-est, la ora 12:28. 

Luna va începe să acopere Soarele din dreapta-sus.

Fenomenul astronomic va dura peste două ore

Durata fenomenul depinde de procentajul de acoperire a Soarelui.

Acolo unde acoperirea este mai mare, durata este mai lungă. 

În nord-vest eclipsa durează 2 ore și 18 minute, iar în nord-est, 2 și 26 de minute. 

Maximul eclipsei se produce, și el, la ore diferite, diferențele fiind de câteva minute. 

Pentru București maximul vine la ora 13:38, când acoperirea astrului zilei va fi de 38%.

În restul țării, momentul de maxim va avea loc cu aproximativ 10 minute mai devreme sau mai târziu, anunță Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”. 

×
Subiecte în articol: eclipsa de soare România
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close