Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN News Hour with CNN Berlinul, împânzit de forţe de securitate. Corespondenţă specială Antena 3 CNN

Berlinul, împânzit de forţe de securitate. Corespondenţă specială Antena 3 CNN

Trimisul special Antena 3 CNN în Berlin, acolo unde au avut loc proteste violente pro-palestiniene, susține că 900 de agenți de securitate sunt în aceste momente pe străzile din districtul Neukölln.

Berlinul, împânzit de forţe de securitate. Corespondenţă specială Antena 3 CNN
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Andreea Borboros    |    Ioana Mircea    |    20 Oct 2023   •   19:21

Deocamdată în acest momente pe străzile din districtul Neukölln din Berlin este liniște. Forțele de ordine sunt prezente. Poliția Federală a anunțat faptul că nu mai puțin de 900 de agenți de securitate pentru a se asigura că nu vor fi proteste.

În sprijinul oamenilor legii de aici din Berlin a venit și Poliția Federală. Sunt dube cu agenți de securitate care sunt pregătiți să intervină în cazul în care va fi nevoie.

Datorită faptului că plouă în aceste momente, polițiștii susțin că vremea ar putea să îi țină pe protestatari în casă, dar asta nu este o siguranță, motiv pentru care au fost aduși de acasă oameni ai legii pentru a păstra gradul de securitate aici.

Citește și: Se forțează granița dintre Egipt și Fâșia Gaza. Proteste violente

În această dimineață la mai multe grădinițe din Berlin, părinții evrei au sunat conducerea și au anunțat că nu vor să își mai lase copiii la grădiniță.
Ieri, șapte autoturisme au fost avariate. 65 de polițiști au ajuns la spital și au avut nevoie de îngrijiri medicale. 174 de persoane au fost reținute de polițiști.

Astăzi s-a cerut ca magazinele persoanelor care aparțin de țările arabe să fie închise în semn de suport al persoanelor prizoniere.

×
Subiecte în articol: Război în Israel proteste Berlin
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close